Polițiștii locali de la Biroul Poliția Piețelor au organizat astăzi o acțiune de verificare cu efective mărite în Piața Iosefin din Timișoara. Au participat inclusiv polițiști locali din cadrul Serviciilor Inspecție Comercială, Protecția Mediului, Ordine Publică și Rutier, pentru a verifica dacă legislația pe diverse domenii de activitate este respectată.
Polițiștii locali au descoperit comercianți care vindeau produse fără să aibă aviz sau care își vindeau produsele în alte locuri decât cele stabilite, dar și alte nereguli precum neafișarea prețurilor, lipsa verificării metrologice pentru cântare, necolectarea selectivă a deșeurilor, aruncarea de deșeuri pe domeniul public și staționarea neregulamentară.
O firmă, din categoria restaurant, care funcționa fără acord, a fost amendată cu 400 de lei, iar activitatea ei a fost suspendată până la obținerea documentelor necesare autorizării.
În plus, rulota unui comerciant care vindea produse de panificație fără acord urmează să fie ridicată. Acesta a fost amendat cu 2.500 de lei.
Totodată, din Piața Iosefin au fost ridicați doi oameni ai străzii. Aceștia au fost duși la centrul social de pe str. Telegrafului.
„În total au fost aplicate 21 de sancțiuni în valoare de 11.480 de lei. Verificările vor continua și în perioada următoare și în alte piețe din oraș”, spun cei de la Poliția Locală Timișoara.
foto: Direcția Poliția Locală Timișoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!