În perioada 28 septembrie – 5 octombrie, polițiștii locali de la Serviciul Protecția Mediului au făcut verificări în cazul a 45 de sesizări scrise și telefonice, referitoare la terenuri neîngrijite infestate cu ambrozie, disconfort produs de șantiere și lucrări de renovare sau amenajări interioare, rampe clandestine de gunoaie, mizerie etc.
În total, spun reprezentanții Poliției Locale Timișoara, au fost date 48 de amenzi, în valoare de 77.400 de lei, puțin peste 15.000 de euro.
„Pe linia respectării colectării selective a deșeurilor la asociațiile de proprietari, respectiv întreținerea curățeniei în jurul imobilelor, la locul de amplasare a pubelelor, au fost verificate 112 asociații de proprietari și locatari și au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 8.500 lei.
Au fost identificate și transmise Primăriei, în vederea luării măsurilor de igienizare, un număr de 22 rampe clandestine de deșeuri, fiind împărțite 125 de pliante și afișe cu centrele de colectare cu aport voluntar și pe linia prevenirii abandonului pe domeniul public”, transmit cei de la Poliția Locală Timișoara.
La capitolul șantiere, după ce au fost verificate 40 de locații, au fost date șapte sancțiuni în valoare de 13.500 de lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor și două sancțiuni cu avertisment pentru ambrozie pe șantiere. Printre locațiile în care au fost constatate nereguli se află strada Câmpului, F. Medeleț, Parâng, General Magheru.
„Pe linia terenurilor neîntreținute și infestate cu ambrozia, au fost verificate 32 de locații, fiind aplicate 5 sancțiuni, conform L62/2018, cu avertisment si una cu amenda, în valoare de 5.000 lei dar și 3 sancțiuni pentru necosirea ierbii, în zone precum Armoniei, Torontalului”, adaugă polițiștii locali.
De asemenea, au fost identificate și sancționate 19 persoane care aruncă gunoaie în locuri nepermise, amenzile aplicate acestora fiind în valoare de 25.400 lei. În plus, două persoane au fost sancționate pentru că nu au încheiat contracte de salubrizare.
Tot în această săptămână a fost verificată și Piața Agroalimentară Mehala 2, de pe strada Grigore Alexandrescu, unde a fost dată o sancțiune de 2.500 de lei pentru neîntreținerea curățeniei de către societatea Piețe SA. Alte trei sancțiuni, în valoare de 7.500 de lei, au fost aplicate concesionarului Cimitirelor Lipovei, Stuparilor și Săracilor pentru gestionarea defectuoasă a deșeurilor, depozitarea neconformă a acestora și necosirea vegetației. O persoană care a amenajat o parcare ilegală pe strada Dunărea, prin diminuarea spațiului verde, a fost sancționată pentru nerefacerea acestuia cu 15.000 de lei conform OUG 195/2005.
foto: PLT
Trimite articolul
XDoamne ajută!
Ia vedeți pe Bărnuțiu 53-zgomot,mizerie,putoare de urină,ambrozie …