Controalele polițiștilor locali s-au desfășurat joi, în parcarea centrului comercial. Oamenii legii spun că acolo funcționează mai multe firme care vând produse la mesele amenajate sau la pachet, iar parcarea este plină de gunoi și ambalaje.
„Parcarea este un adevărat focar de infecție, fiind plină, atât în zona de staționare autovehicule, cât și pe spațiul verde din apropiere, de resturi de ambalaje, de produse alimentare, de tot felul de deșeuri care dau un aspect inestetic și neigienic. Din acest motiv, polițiștii locali au luat măsura sancționării contravenționale cu 25.000 de lei, conform OUG 195/2005 privind protecţia mediului, și cu 2500 lei conform HCL 371/2007, a firmei Columbus Active SRL, cu sediul în București, care deține parcarea în cauză, și care nu a luat măsuri de întreținere a curățeniei în parcare și pentru întreținerea zonelor verzi aferente acesteia”, transmit polițiștii locali.
Oamenii legii le atrag atenția administratorilor de societăți comerciale și clienților să respecte legislația și să păstreze curățenia, asta pentru că vor continua să verifice locația, iar amenzile sunt mari.
Trimite articolul
XColumbus Active 😂🤣😂 billa/carrefour/supeco? ce-mi place piata de retail din romania, total concürentiala, desigur totul e sa stii cum s-o ambalezi, mai cedezi un magazin, mai schimbi o sigla printr-un transfer… neo-kpitalism!
mai nou vin samantarii cu bolizii de la stadion si isi petrec seara de seara in aceasta parcare unde fac consumatie si asta rezulta cu cei 7ani de acasa, sa vina locala sa imparta amenzi si se linistesc