Controalele polițiștilor s-au desfășurat în piețele Doina și Girocului, în ultimele zile. Oamenii legii au verificat dacă se respectă legislația pe diferite domenii de activitate și au dat amenzi de peste 13.000 lei.
„Polițiștii locali din cadrul Biroului Poliția Piețelor au continuat acțiunile în piețele din oraș, organizate cu efective mărite și cu sprijinul polițiștilor locali de la serviciile specializate, pentru a verifica modul în care se respectă legislația pe diverse domenii de activitate, în astfel de zone special amenajate. În cursul zilei de ieri au fost verificate Piața Girocului și Piața Doina, unde au fost constatate o serie de nereguli, de la neprezentarea documentelor de către unii comercianți, neafișarea de prețuri, vânzare în alte locuri decât cele stabilite în acest sens, aruncarea de resturi pe domeniul public, dar și oprirea și staționarea neregulamentară în perimetrul piețelor. Totodată, societatea AgroTim Șag din Piața Doina și societatea Piețe SA pentru locația din Piața Girocului, au fost sancționate cu câte 2500 lei pentru deficiențe pe linia colectării selective a deșeurilor. În total, au fost aplicate 22 de sancțiuni în valoare totală de 13.660 lei”, transmit polițiștii locali.
Oamenii legii spun că vor continua controalele și în alte piețe din oraș.
Trimite articolul
XOare cei specializați sunt cei care au absolvit liceul agricol?