Caravana de Paște este la prima ediție, iar membrii clubului au parcurs, sâmbătă, 300 de kilometri pentru a le duce cadouri micuților din nouă familii. Au ajuns în Beba Veche, Beregsăul Mic, Jimbolia, Liebling, Orțișoara, Parța, Peciu Nou și Sânandrei.
„Pentru a respecta condițiile de distanțare socială, în această perioadă pandemică, am procedat la fel ca la ediția de Crăciun 2020 și în locul obișnuitului convoi umanitar mare, ne-am împărțit în grupuri mici, iar micuții i-au așteptat cuminți afară în curți pe Leii deghizați în Iepurași de Paște”, transmit reprezentanții clubului Lions Timișoara Bastion.
În total, 43 de copii au primit rechizite, hăinuțe, obiecte de igienă, fructe, sucuri, jucării, dar și dulciuri. Mai mult, familiile lor au primit pachete cu alimente, dar și produse de primă necesitate.
„Scopul Caravanei de Paște, aflată la prima ediție, a fost, la fel ca pentru Caravana de Crăciun să ajungă acolo unde este cea mai mare nevoie, la copiii din județul Timiș aflați în situații limită, adevărate triste poveşti de viaţă. Mulți dintre acești copii abandonează școala pentru că nu au rechizite și haine adecvate sezonului rece. Unul dintre obiectivele caravanei este de a preîntampina abandonul școlar din aceste cauze. Perioada acesta, mai mult ca oricând, din cauza dificultăţilor financiare generate de situaţia pandemică, este nevoie de sprijinul nostru, al tuturor”, mai spun reprezentanții clubului.
foto: Lions Timișoara
editor: Amalia Kui
Trimite articolul
XAcțiunea voastră merita aplaudata, insa va asigur că ar fii mult MAI EFICIENT CA PRIMARii SA CONDITIONEZE AJUTOARELE SOCIALE, în funcție de PREZENTA LA ȘCOALĂ A COPIILOR, din familiile defavorizate. Deoarece, NU nevoile materiale sunt cauza abandonului solar, ci NEPASAREA PĂRINȚILOR față de importanta educației școlare. Chiar și cei care ai trimit la școală, NU s-au sinchisit vreodată sa meargă la ședințele cu parinti, dărâmi te sa facă niște teme cu cei mici😠