Vă reamintim, în urma ploilor abundente, în perioada 16-18 iunie este valabilă o avertizare hidrologică de tip cod roșu pe râurile Timiș și Bârzava.
În această dimineață, conducerea ISU Timiș, împreună cu pompieri din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara, Stațiilor de Pompieri Buziaș și Făget și Secției Deta s-au deplasat în localitatea Gătaia pentru monitorizarea situației în teren.
„Un efectiv de 2 ofițeri și 18 subofițeri, cu două autocamioane dotate cu două motopompe remorcabile de capacitate mărită, un încărcător de nisip, o autospecială de primă intervenție și comandă și două bărci, sunt pregătiți să intervină în orice moment”, transmit cei de la ISU Timiș.
La fața locului sunt mobilizați voluntari din cadrul Primăriei Gătaia.
Misiunea este în dinamică.
UPDATE. Avertizare Cod Portocaliu prelungită pentru râul Bârzava și Moravița
ISU Timiș avertizează că în perioada 18 iunie 2023, ora 12:00 – 19 iunie, ora 24:00, este valabilă o avertizare Cod Portocaliu pe râurile Moravița și Bârzava, pe acesta din urmă fiind pelungită. Pompierii iau toate măsurile de siguranță și recomandă cetățenilor să aibă în vedere niște măsuri pentru a-și proteja viața:
- Curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apei de ploaie.
- Nu vă deplasați prin curenți de apă, puteți să vă pierdeți echilibrul.
- Nu vă deplasați cu autoturismul în zona inundată
- În cazul în care sunteți surprinși de viitură, urcați-vă către părțile superioare ale locuinței sau pe acoperiș, până la sosirea echipelor de salvare.
- Dacă este necesară evacuarea, deplasați-vă imediat spre o zonă înaltă din apropiere.
- În situații de urgență apelați 112
Citiți principiile noastre de moderare aici!