Astfel, în cursul nopții trecute, în jurul orei 01:10, când au controlat mașina șoferului, în portbagaj agenții au descoperit cinci cutii de carton. În ele se aflau 2.500 de pachete cu țigări fără timbru fiscal (50.000 de țigarete), întreaga cantitate fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Bărbatul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Lugoj pentru audieri, ulterior fiind reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă simplă în variantă asimilată.
„Bănuitul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș, cercetările fiind continuate în vederea documentării întregii activități infracționale a acestuia și luării măsurilor legale care se impun”, au transmis, marți, reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!