Polițiștii locali de la Serviciul Patrulare și Control Spațiu Public au organizat zilele acestea o amplă acțiune în zona Pieței Iosefin – Gara de Nord – Bd. Regele Carol I.
Acțiunea a avut scopul de a preveni consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public și de a vedea dacă sunt magazine și localuri care vând alcool minorilor – cu atât mai mult cu cât în zonă sunt mai multe școli.
În paralel cu efectivele Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara au acționat și efective din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale din competența acestora.
Au fost verificate patru baruri cu jocuri de noroc, au fost aplicate două sancțiuni pentru staționare neregulamentară și pentru activități de comerț stradal fără aviz în acest sens, iar patru persoane fără adăpost au fost predate către serviciile sociale.
„Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost depistat în zona Podului Dragalina consumând produse din categoria celor interzise, respectiv țigarete cu etnobotanice, motiv pentru care a fost întocmită documentația în vederea transmiterii cazului către polițiștii din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara pentru continuarea cercetărilor”, transmit cei de la Poliția Locală Timișoara.
foto: PLT
Astfel de acțiuni vor mai fi organizate și în perioada următoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!