Avertismentul vine pe fondul temperaturilor ridicate din ultima perioadă, dar și după ce pompierii au înregistrat un număr tot mai mare de incendii produse în timpul recoltărilor.
„Având în vedere că în această perioadă suntem în plin sezon al recoltării cerealelor păioase, iar numărul de incendii produse în acest context a crescut alarmant, specialiștii din cadrul Inspecției de Prevenire desfășoară activități de informare preventivă și control la persoanele fizice și juridice care execută astfel de activități.
Pe timpul acestor activități, se verifică modul în care sunt respectate măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor. Cauzele principale de izbucnire a unor incendii în lanuri sunt următoarele: fumatul, focul deschis, exploatarea necorespunzătoare a utilajelor agricole, acţiunea intenţionată, etc.”, transmit pompierii.
Foto: ISU Banat
Regulile ce trebuie respectate pentru prevenirea incendiilor în timpul recoltărilor:
- Izolarea lanurilor faţă de drumurile, pădurile, căile ferate care le înconjoară, cu fâşii arate cu lăţimea de min. 20 de m;
- Parcelarea suprafeţelor mari de teren cultivate cu cereale păioase, astfel încât să nu se producă propagarea incendiilor la celelalte suprafeţe cultivate;
- Direcţia de recoltare a combinelor va fi inversă direcţiei vântului predominant;
- Strângerea în maximum 1-2 zile a paielor rezultate în urma recoltării cerealelor;
- Este strict interzis fumatul pe utilajele şi maşinile agricole când se execută recoltarea cerealelor;
- În perioada de recoltare a cerealelor, aprinderea focurilor pentru arderea miriştilor şi a resturilor vegetale este interzisă;
- Lucrările de reparaţii executate pe câmp, la maşinile agricole, precum şi cele de alimentare cu carburanţi şi lubrefianţi se vor face în locurile special amenajate, la o distanţă de cel puţin 100 m faţă de suprafeţele de pe care nu s-au recoltat cerealele.
„Asigurați personal care să supravegheze zona recoltată și mijloacele necesare (pluguri, discuri, stingătoare, cisterne cu apă, etc) pentru stingerea unui incendiu. Respectând măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor, vă puteți bucura de strângerea roadelor câmpului în condiţii de deplină siguranţă”, transmit reprezentanții ISU Banat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!