Accidentul de circulație s-a produs sâmbătă seară în jurul orei 18, pe strada Polonă din Timișoara. Un șofer în vârstă de 34 de ani circula dinspre Utvin spre strada Ovidiu Cotruș, iar la un moment dat a surprins și accidentat un copil de 10 ani care traversa strada prin loc nepermis.
În urma impactului, copilul a fost rănit grav, iar echipajele de ambulanță trimise la fața locului nu au mai putut face nimic pentru el. După ce au încercat să îl resusciteze, medicii au fost nevoiți să declare decesul.
„În cursul acestei seri, 28.01.2023, în jurul orei 18:05, polițiștii Biroului Rutier Timişoara au fost solicitați să intervină la un accident rutier petrecut pe strada Polonă din municipiul Timișoara.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 34 de ani, a condus un autoturism pe strada Polonă din municipiul Timișoara, dinspre localitatea Utvin spre strada Ovidiu Cotruș, iar la un moment dat a surprins și accidentat un pieton, care se afla angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis. În urma impactului, din nefericire, pietonul (un băiat în vârstă de 10 ani) a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Polițiștii de la rutieră s-au deplasat la fața locului și au deschis acum, conform procedurilor, un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Imaginile ne-au fost transmise de către un cititor Tion, căruia îi mulțumim pe această cale. Dacă și tu ai surprins imagini care pot deveni o știre, le poți trimite pe pagina noastră de Facebook sau pe adresa redactie@tion.ro.
Trimite articolul
XOricum a fost in zona trecerii de pietoni. Prin partea aia e cam aiurea. Iluminare deficitara, marcare la fel, o zona nu prea prietenoasa cu traficul (auto sau pietonal) si in general cam lasata de izbeliste. Ce mai poti spune, nenorocire mare atat pe familia bietului copil cat si pe sofer. Nu cred ca e usor sa dormi noaptea stiind ca ai omorat un copil. Ma rog, daca nu esti din gruparea Wagner sau ceva de genul. Dumnezeu sal aiben paza pe bietul copil si sa-i dea putere soferului cu pricina, ca o sa aibe nevoie.
-
Într-adevăr, părinții suferă enorm, dar nici șoferul nu cred că se simte bine, practic, in floarea vieții, la 34 de ani, să ai pe conștiință moartea unui copil nu cred că e ușor. Și fără să fii vinovat.
-
Doamna a fost si vina soferului pt ca mergea cu 80s si statea cu ochii in telefon, copilul acela e fratele meu si nu imi convine com dvs, daca nu stiti exact care e faza va rog eu frm sa numai comentati
-
Vina soferului din auzite? Erai tu sigura ca avea 80?
-
E normal sa arunci cu pietre în altul acuma, a fost vina amândurora dacă e pana acolo, nu cred ca ai fost tu în mașină sa ști km/h sau ca era cu telu, lasă asta în treaba polițiștilor sau ai un nr de insignă ești cadru MAI și ai constata cu măsurători km/h? Copilu nu avea ce sa treacă prin loc nepermis, nici la 3 m de trecere, e interzis și fără vizibilitate pt ca era și bus-ul și nu prea se vedea cine trece la 7m de în fata lui, iar șoferul trebuia sa conducă preventiv ca să evite obstacolul în orice împrejurare, se va stabili în urma cercetărilor tot.Condileante!
-
Vina o apartine copilului iar soferul are doar vina morala…asta nu intelegeti. Atentie mare data viitoare ca orice greseala costa…si daca avea 70..80/h, este greu sa dovedesti acest lucru (presupunand ca a franat dinaintea impactului)
-
-
Nici tu se pare ca nu sti cum a fost faza, dacă erai peste drum îl atenționai, dacă erai lângă îl trăgeai sau nu îl lăsai sa treacă neregulamentar, nu mai arunca nici tu cu acuze fără nici o baza fondata, cu presulusu o da toată lumea ca e simplu.
-
Esti tu sora copilului… Daca chiar ai fi sora (mai mare) sa sti ca ai avea o vina mai mare decat soferul. Nu zice nimeni ca soferul nu are partea lui de vina pentru ca nu a condus mai atent, dar cauza accinetului este: “TRAVERSARE NEREGULAMENTARA”. Pricepi? Iar traversarea nu o face soferul.
-
Este o filmare cu accidentul, copilul sara in fata masina, care nu pare sa aiba viteza mare. Nu stiu ce putea face soferul. Erau 3 copii pe marginea drumului!
-
-
Copil de 10 ani, noaptea singur pe strada? Doamne fereste unde s-a ajuns!
-
Ora 18…
-
Ora 18 pentru zona aia e ceva periculos..
-
-
nu era singur pe strada
Educatie rutiera in scoli exista?
Pacat de acel copil.
-
De ce se asteapta sa ajunga la scola copilul ca sa invete asta??? Face parte din cei 7 ANI DE ACASA!!! Nu sunt cadru didactic, dar cum sa ai pretentia ca scola sa tina locul parintilor?? Parintii doar ii fata si gata s-a terminat obligatia ?!
-
Pe bune?????Este copilul meu???
Si tu feți????
Ce vocabular de om fără școală.
Copilul era foarte bine educat,a făcut o greșeală și a plătit cu viața pentru asta
-
DACA A TRECUT PE L;OC NEPERMIS SA FIE ACUZTI PARINTI SI SA REPARE MASINA LA OM SI SA I DEA MULTI BANI
-
Ce gandire!!
-
Da, corecta.
-
Rugaciunile noastre pentru sufletul acestui copil si pentru parintii indurerați.
Acolo mereu trec si chiar pe trecere cu toate ca au rosu, este semafor nu ii intereseaza! Condoleante familiei.
Dupa fiecare accident de genul doar constat cat de limitati suntem ca mentalitate.
Chiar daca copilul a ajuns pe sosea, e vina soferului ca l-a omorat, asta nu inteleg 95% din oamenii care conduc. Cand esti la volan ai obligatia sa te deplasezi a.i sa eviti orice incident, e responsabilitatea ta cand treci pe langa un copil sa reduci viteza astfel incat sa fii pregatit pentru orice.
Niciodata nu mergi o strada ingusta cu masini parcate cu 50/h, chiar daca ai dreptul asta, pentru ca nu vezi daca iti apare ceva in fata, poate un pieton, poate da cineva da cu spatele si nu se asigura, tot timpul trebuie sa fii capabil sa eviti orice accident. Pentru ca un copil de 10 ani, nu merita sa moara dintr-o neatentie.
-
“Tot timpul trebuie sa fii capabil sa eviti orice accident”
Asta o fi pentru ca soferii sunt ceva Superman. Lasa Marvelul cu supereroi deoparte, fiecare cu responsabilitatea lui. Asa se intampla o gramada de accidente, cand fiecare se bazeaza pe “lasa ca ma feresc ceialalti”
-
In 04.01.2023 dimineata pe la 07:20 pe str. Andreescu aproape de LIEDL am calcat o pisica neagra,nu i-am vazut decat ochii,apoi ceva sub roti,o visez si noaptea,stau la UTvin,de la Smithfield pana dupa F-ca de zahar(str.Polona)avem trei semafoare,eu am verde si reduc viteza (am 26 de ani de conducere),iar” soferii”din spate au claxoane !!!!!!
Eu sant mama,si bunica.-
Te’ai mai si inmultit deja si nu numai tu.
-
IN 04.01.2023 LA ORA 07:20 APROX. PE STR.ANDREESCU (aproape de LIEDL) AM CALCAT O PISICA NEAGRA,CAND AM FRANAT,NU I-AM VAZUT DOAR OCHII,APOI ,CEVA SUB ROTI,(o visez noaptea),conduc de 26 de ani,locuiesc in UTVIN,avem semafoare de la SMITHFIELD pana dupa F-ca de zahar (trei),pot sa am si verde,eu acolo incetinesc,,iar soferii din spate claxoneaza!!!!!!!!!
-
Viața are prioritate!
Trebuie verificata viteza imbecilului care conducea masina. Nu copilul e de vina!
Trec zilnic pe acolo si vad 2 lucruri: se circula cu 70km/h si pietonii trec neregulamentar. Puse la un loc duc la ce s-a vazut.
Din pacate, o sa fie tot mai multe accidente, pentru ca zona se dezvolta mult si drum cu o singura banda pe sens nu are cum sa mai sustina un asemenea trafic.
Toți comentează și acuză copilul. Avea 10 ani evident că din joacă nu a fost atent. Trebuie aflată și viteza mașinii care l-am lovit, câți merg cu 30-40 km/h pe la anumite treceri, drumuri inguste ? Se merge cu 80 prin oraș fără să le pese că pot provoca accidente. Din păcate lumea uită repede și trec din nou la vechile ,,metehne” la volan. Trebuie cu toții să avem grijă de copii, că părinți, că șoferi sau că cetățeni. Foarte trist.
Oameni dragi, nu sariti la sora copilului decedat,, este usor sa ataci un copil cu vorba, sora lui este doar cu un an mai in varsta decat fratele ei, daca el avea 10 ani. va dati seama, ea are 11-12 ani. Ii cunosc pe acesti copii, sunt minunati, 3 frati care se iubesc unul pe altul. Acum au ramas doar doi. Un sofer trebuie sa fie vigilent, atent,capabil sa evite un accident, sa aiba frana buna. Si un caine are dreptul sa traiasca, un copil de 10 ani de ce nu are dreptul la viata?! Copilul nu raspunde pentru siguranta lui, dar oare noi adultii, nici noi nu suntem raspunzatori, de ce suntem I responsabili si aruncam vina asupra unui copil care oricum nu se mai poate apara pentru ca a fost ucis?!Sara, este si ea un copil, o fetita pe care o doare trecere a in nefiinta a fratelui iubit. Apleaca-te omule inspre copil, fii model de urmat pentru el, dar nu un model negativ, indruma-l sa de vina om! Cata cruzime! Condoleante Sara, Dumnezeu sa va aline suferinta!
Oameni buni nu copilul nu este vinovat și șoferul este vinovat el trebuie să știe regulamentul gircular .Și eu era sa mor din cauza unui handicap de șofer de taxi la mine era verde și la fel Rous nu mai țineți apărarea lui șofer nu va doresc sa aveți asemenea durere mai bine taceți că așa uni oameni știe numai să judecați copii pe care nu îi cunoașteți
-
Viața are prioritate!!!
Viața are prioritate!