Femeia se afla duminică după-masa în curtea casei sale, în zona Freidorf din Timișoara, în momentul atacului. Câinii vecinei sale, dintre care un metis și un amstaff, au intrat în curte și s-au aruncat asupra ei. Au mușcat-o de picioare și șold. Chinurile femeii au durat până în momentul în care familia a auzit strigătele sale după ajutor.
Potrivit reprezentanților IPJ Timiș, proprietara animalelor a fost amendată cu 500 de lei pentru că unul dintre câini nu era înregistrat.
„În urma verificărilor efectuate a reieșit că cei doi câini, ce aparțin unei femei, în vârstă de 63 de ani, ar fi pătruns în curtea persoanei vătămate pe sub gardul de despărțire al celor două proprietăți. Proprietara câinilor a fost sancționată contravențional, cu suma de 500 de lei, conform O.U.G. nr. 55/2002, privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi. Totodată, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia, a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane», cercetările fiind continuate în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș pentru Tion.
Victima, în vârstă de 63 de ani, a fost transportată de urgență la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale.
Trimite articolul
XCum adica a fost amendat stapanul cu 500 lei ?
Sa sara aia de la cutu cutu, ham ham in aparare ! Ce conteaza vatamarea femeii ?
Amenda mi se pare ridicol si jignitor de mica fats de fapta .
Ar trebui actionat in judecata stapanul si victima sa ceara despagubiri .
Bine ca stim acuma ca daca vreyn csine ne ataca pe noi sau pe copiii nostri, de vina suntem noi !
O fi legislatia neclara ?
Sanatate femeii si sper sa nu msi vorbeasca nimeni din zona cu stapanii cainilor
A! Sa nu uite sa si ia certificat de la meducul legist, ca are nevoie la proces
Amenda aia e doar o pedeapsa mica. De unde are individa aia cainii, de ce nu si’i tzine acasa si cu ce anume se ocupa? Niste gloantze bine tintite rezolvau atunci problema pe loc, totusi. Este foarte ciudat insa ca atat victima cat si netrebnica au exact o aceeasi varsta. Trebuie atunci ca e o gresala in articol. Victima nu arata de doar 63 in poza.
-
Mult timp ai. Te urmaresc. Tu ai ceva de spus la ABSOLUT ORICE! Tu le stii pe toate, ai timp de observatie, de tras concluzii, ce mai, domnul BALUBA e un SAVANT academician premiat cu premiul NOBEL, doar că o știe doar el.
-
Mai, securistule asistat, eu de fapt muncesc si uneori ma mai relaxez. Am zile cand nu spun nimic, altele cand am mai mult de spus. Depinde de subiect, context etc. Deci, cine are timp asa mult, totusi? Faci si ore suplimentare? Si tare bine ma mai urmaresti? Mai rasfirati’va si voi, bai, totusi.
-
Baluba, eu te sustin. Daca intru pe un articol si nu vad un comentariu de la tine, ma intristez. Eu te citesc, asa caa scrie acolo si lasa-i pe cei enervati sa se oftice.
-
😀 buna poanta. Multzam. Azi n’am. La alea platite n’am niciodata. N’am astfel de camp de afirmare si la ele. 😀
-
-
-
-
Nu sunt cainii femei,sunt cainii baiatului ei,dar mama incearca sa il protejeze!
As interzice stapanii nemernici de caini. Implicit si cainii.
Covid scrie pe ea 🤣
-
Sa vedeti ce haite sunt pe B.dul Sudului la sens, dupa ora 19 seara nu ai ce cauta pe strada, nici la Profi sa mananci. Li se rupe picioarele sa nu atace sau sa faca pui…
-
Doamne, trăim în plina epoca barbara!
-
Acuma sincer, nu e vina oamenilor ca au abandonat câini pe străzi ? Așa e mentalitatea, nu mi-l mai trebuie așa ca îl las pe străzi.
-
Asa ii trebuie la femeia de 63 ani, auzi cum sa stai la tine in curte….astia cu protectia animalelor nu am dreptate!.
P.S Este nevoie de cateva ong-uri pentru protejarea populatiei de catre animale domestice. Fritz…cateva zeci de mii euro pentru consultanta, ce zici!?
unde e dementul ala care a comentat la stirea cu padurea verde ca el isi lasa cainii liberi si oamenii sa se fereasca de ei?
-
“Alexandru February 5, 2022 at 6:07 pm
Pădurea Verde nu e spatiu public. Accesul este interzis. Intrarea se face pe propria răspundere. Sunt câini vagabonzi, mistreți, vulpi. Căprioarele și alte viețuitoare sunt deranjate. Suntem sătui de mizeria lăsată de vizitatori. Ne plimbăm prin pădure și mai lăsăm căinii liberi să alerge, fără să fim obligați să-i ținem legați. Cei care nu știu cum să se comporte cu câinii, să învețe sau să ocolească, să nu vină cu pretenții și scandal” replica ta se stie si o sustin si eu pe asta. Salutari de la mine, Baluba
Mai alerg pe pista de langa Bega si nu de putine ori sunt oameni care isi plimba cainii dezlegati si fara botnita. Daca le zic sa ii plimbe legati, tot ei se oftica si incep sa-mi aduca injurii.
Evidenta lipsa de educatie si de spirit civic.
-
Lipsa legii de a obliga posesorii de caini sa ii dreseze, ca sa poata fi plimbati fara botnita si nelegati, pentru inceput.
Apoi lipsa unei legi pentru a putea fi sanctionati pentru caini neconformi (nedresati ori neobedienti/ care ataca) .
Ar fi bine sa existe legi care sa protejeze oamenii dar si cainii. Dar de unde, intr- o tara plina de tibisi cu mentalitate comunistoida rusofila? -
De 25 de ani am caini, tot timpul ii plimb dezlegati. Cainele invatat din timp nu sare la nimic. Am avut caine lup si labrador. Mai mult de dat din coada nu au facut la nici un alergator. Articolul nu prea se leaga. Cum a intrat cainele din curtea vecinei in curtea lu tanti. Era rupt gardul? Ca zice clar ca nu victima a intrat in curtea unde erau cainii ci invers.
-
Dat din coada? Unii posesori de caini pur si simplu nu inteleg ca animalele lor ii pot stresa pe altii prin simpla prezenta sau apropiere fara botnita si lesa. Mai ales cand este vorba de caini din rase considerate periculoase cum este si rasa Amstaff din articol. De fapt mojoritatea faptelor grave care apar in media sunt comise de aceste rase crescute de niste dobitoci complexati si inconstienti daca e s-o spunem pe-aia dreapta
-
Nu exista rasa de caine agresiv. Doar crescut prost
-
-
intr-o tara civilizata dupa asa atac acei caini erau eutanasiati
-
Nu cred ca erau eutanasiați. Cred ca stăpânul era amendat, iar câinii dați spre adopție altor persoane.
Eu iubesc animalele, am și câini, dar ceea ce s-a întâmplat aici este revoltător! Adică omul sta liniștit în casa și este atacat de câinii vecinei. Din punctul meu de vedere este ca și când ar fi întrat cineva la mine în casa și m-ar fi atacat. Amenda de 500 lei e apa de ploaie. Situația se poate repeta.
-
Nu avem prea multe detalii in articol. Cainii au trecut pe sub gard si au muscat-o. Nu zice nicaieri ca femeia statea linistita si cainii au decis sa o atace. Personal sunt sceptic in legatura cu un scenariu de genul asta. Caini care trec pe sub garduri in spatii straine pentru a ataca aiurea… Fie stapanul i-a asmutit fie persoana atacata i-a provocat.
Deci articolul nu ne ofera informatii ca sa ne permitem sa judecam vreouna din partile implicate, fie ca e vorba de victima, de stapanii cainilor sau de chiar de caini.-
Iti dau eu mai multe informatii.Acei caini sunt foarte violentii si sunt ai baiatului femei. Au mai omorat un caine in trecut. NU a intaratat nimeni caini, doar ca gardul nu a mai facut fata.Toti vecinii stiu ca sunt caini violenti. Mama incearca sa isi protejeze copilul
-