Pompierii au fost solicitați prin apel la 112 să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament situat într-un bloc de pe strada Pogonici din Calea Șagului.
Potrivit celor de la ISU Timiș, la sosirea echipelor de intervenție la locul evenimentului s-a constatat că incendiul se manifesta cu degajări de fum la nivelul bucătăriei.
Din primele informații, nu au fost persoane evacuate și nici victime. O singură persoană este evaluată la locul evenimentului de către echipajul medical de pe ambulanța SMURD.
UPDATE. O femeie, transportată la spital
Femeia care a fost evaluată medical la fața locului a fost ulterior transportată la spital pentru investigații suplimentare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!