Alarma a fost dată de proprietarii animalului care l-au văzut pe insula din mijlocul apelor. Nu aveau cu ce să meargă după el să îl salveze așa că au cerut ajutorul pompierilor.
„E cunoscut faptul că pompierii timișeni salvează animalele din medii ostile. Și astăzi, în zi de Paști, pompierii au salvat un miel, simbolul sfânt al acestei sărbători.
Solicitarea a venit din partea proprietarilor care ne-au anunțat că animalul a rămas blocat pe o insulă a râului Timiș, în apropierea municipiului Lugoj și nu reușesc să ajungă la el”, transmit cei de la ISU Banat.
Pompierii s-au deplasat de urgență la fața locului și au recuperat animalul cu ajutorul unei bărci.
foto: ISU Banat
Trimite articolul
XSi costurile interventiei au fost platite de noi, toti, sau de proprietarul mielului.
Ca nu e treaba noastra sa salvam mielul de care nu au avut ei grija!
Apoi l-au făcut drob?
Deci mielel a ajuns pe insula si ciobanul nu a putut. Deci, mieleul a fost mai destept ca ciobanul, Varianta 1 sau varianta 2, Ciobanul a fost prea fudul sa se ude la picioare si a chemat pompierii sa faca trreaba asta pentru el, ca asa e la noi,
-
nici nu te-ai gandit la varianta 3, ca pe cioban l-a durut fix in sula de miel
si asa isi iau degeaba banii macar sa salveze oi
Bravo. Respect ISU.
Respect
A știut mielu’ ce i se pregătește si a evadat.
Si apoi l-au mancat
In primul rand nu a fost proprietarul ci au fost doua persoane care erau in trecere care se plimbau cu cainele ( vezi lesa din poza) si au observat mielul in mijlocul raului iar in al doilea rand uite asa se transmite o stire preluata fals, nedocumentata si raspandita la oameni!!! Felicitari Tion sunteti magnifici!