Migranții au intrat în vizorul polițiștilor de frontieră marți dimineață. Oamenii legii făceau verificări pe A1, iar în vegetația din apropierea unei parcări de tiruri au observat mai mulți oameni. Mai mult, un individ încerca remorcile automarfarelor, iar ulterior i-a urcat în ele.
„Unul dintre automarfare s-a pus în mișcare, fiind oprit la ieşirea din ţară, în PTF Nădlac, iar în interior au fost găsite ascunse şase persoane cu documente temporare de identitate. Celelalte două autovehicule au fost verificate în timp ce staţionau în parcarea TIR de autostrada A1. În urma verificării mijloacelor de transport, s-a constatat faptul că în interior se aflau douăsprezece persoane, care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, fapt pentru pasagerii şi şoferul au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări”, transmit polițiștii de frontieră timișeni.
În timpul verificărilor, polițiștii au stabilit că migranții sunt pakistanezi și afgani, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani. Cu toții aveau documente temporare de ședere în România.
Mai mult, la finalul procedurilor, bărbatul care a coordonat transportul, un afgan cu permis de ședere în România, a fost reținut inițial pentru 24 de ore. El este acum cercetat penal pentru trafic de migranți și a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
editor Amalia Kui
Trimite articolul
XCe tara si oameni de kkt daca pana si indienii sau pakistanezii nu vor sa ramana aici. La ei in tara se kka pah strazi si se sterg cu mana la kr…in general alimentația 100gr orez pe zi si doua ceaiuri din aripi de muste…si totusi Romania ii sperie mai tare. Sad.
-
Stai liniștit, că nu vor să rămână nici în Orbanistanul vecin, care este o țară și mai de kkt (oaia neagră a Europei). Doar tranzitează spre Vest.
Saracu afgan, precis ca era pri Iuropa si el ca azilant,, victima a oamenilor rai, pe care l-au jecmanit tamlibanii.
Eu cred ca Talibanii isi fac rost de bani din transferul oamenilor in Iuropa. O sursa sigura de venit , nesecata de nici o criza!
Da mă! Bine că i-ați prins și acum rămân aici! fain așa! Corecților care păziți Europa (așa cum ați făcut-o cu multe sute de ani înainte cu turcii, tătarii etc și ați primit fix p..a). Lasă-i frate să tranziteze! Nu vedeți că oricum ne dau cu sictir occidentalii? De exemplu Olanda, după ce își vinde ridichile prin România, are o poziție vehementă împotriva aderării la Spațiul Schengen. Mișto!