Incendiul a izbucnit la o casă aflată în apropiere de Drumul Cenadului. Flăcările s-au manifestat generalizat la acoperiș, afectând atât etajul, cât și parterul casei. Martorii de la fața locului spun că flăcările ar fi pornit de la un coș de fum.
La fața locului au intervenit din partea Subunității de Pompieri Sânnicolau Mare 10 pompieri cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, respectiv o ambulanță SMURD. În sprijin au venit și pompierii voluntari de la SVSU Cenad, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Conform primelor informații, nu sunt victime. Pompierii urmează să stabilească din ce motiv a izbucnit incendiul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!