Cinci percheziții domiciliare au avut loc vineri, 23 septembrie, fiind desfășurate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara. Vizați au fost traficanți de droguri de mare risc.
În urma cercetărilor a reieșit că trei bărbați, în vârstă de 25, 28 și 39 de ani, ar fi cultivat canabis, în Timișoara și Pietroasa. Drogurile erau ulterior distribuite în județul Timiș.
„Au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, peste 700 de grame de canabis, aproximativ 10 grame de amfetamină, mai multe instrumente folosite la prepararea, porționarea și consumul drogurilor, precum și 4 grindere.
De asemena, la două dintre locații au fost descoperite două culturi outdoor de canabis, respectiv în municipiul Timișoara a fost descoperită o cultură de cannabis, formată din 13 plante aflate în diverse stadii de dezvoltare, iar în localitatea Pietroasa, din județul Timiș, a fost descoperită o cultură de cannabis, formată din aproximativ 150 de plante, totalizând peste 170 de kilograme de masă verde de cannabis”, transmit cei de la IPJ Timiș.
Cei trei bărbați au fost conduși la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara pentru audieri. Aceștia au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
Acțiunea a fost sprijinită de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. La activități au participat și polițiști din cadrul I.P.J. Timiș și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara.
foto: Poliția Română
Trimite articolul
XDaca ar fi sa ghicesc as spune ca au fost prinsi … pur intamplator.
De mare risc??? Iarba??? Pe bune? Asa mare risc, ca-n multe tari e legala. Planta asta are pera multe beneficii, asta-i riscul.
Maaare risc mare, ca nu e o planta care creste natural pe camp…e mai naturala decat cafeaua , tigarile si alcoolul care sunt toate substante procesate si dau dependenta, spre diferenta de cannabis care nu da. Invatati, invatati, invatati!