Joi dimineață, în 12 locații din județul Timiș au avut loc percheziții la traficanții de țigări, efectuate de polițiștii Secției 3 a Poliției Urbane Timișoara.
Aceștia erau monitorizați de mai multe luni. Din primele informații, se pare că aceștia cumpărau țigările din Serbia și apoi le vindeau ilegal în Timișoara.
Cum în timpul perchezițiilor contrabandiștii nu au vrut să deschidă mașinile, acestea au fost sparte de jandarmi.
foto: Tion
UPDATE. Peste 70.000 de țigări confiscate și o persoană reținută
Polițiștii Secției 3 Urbane, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au pus în executare 13 mandate de percheziție domiciliară, 12 în Timișoara și 1 în localitatea Utvin. Vizate au fost locuințele unor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată cu țigarete.
Oamenii legii au scos la iveală că în perioada noiembrie 2023 – martie 2024, mai multe persoane au comercializat țigarete nemarcate fiscal cu timbru autohton, provenite din contrabandă. Astfel a fost prejudiciat bugetul statului.
„În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 73.800 de țigarete de diferite mărci, 8.700 de euro, 7.000 de lei, iar un autoturism a fost indisponibilizat. În urma probatoriului administrat în cauză, la data de 21 martie 2024, un bărbat, de 38 de ani, a fost reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de contrabandă cu țigarete, fiind introdus în centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiş”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, iar descinderile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Poliției Municipiului Timișoara, Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.
Trimite articolul
XLa Budapesta ce se mai intampla ?
pe cand si pe cei din piata Iosefin?
-
Aia au platit cotizatia, deci sunt ok
Sunt grupari care fac asta de zeci de ani deja. Astia sunt bisnitarii marunti.
A fost party pe Mangalia ….au sterso ciorile ca sobolanii
Si cum le aduceau in tara?
aia s ultimii pe ei ia lasat sa fie asa de gasca adevarati is cu tiru de tigari nu ca astia
da da bine la televizor
acuma cine plateste distujerea la masini?
-
Absolut nimeni!
73800 de țigări sunt puțin peste 7 baxuri cu 50 de cartușe fiecare. Păi asta e praf în ochi. Cred ca se vând mai multe in jumătate de zi doar la Iosefin