Oamenii legii continuă verificările la persoanele juridice, așa cum i-a anunțat în urmă cu o lună pe oamenii de afaceri. Sunt interesați de păstrarea curățeniei în perimetrul în care funcționează agenții economici.
„Astfel, în această dimineață, un număr de 29 de agenți economici de pe străzile Eugeniu de Savoya, F. Mercy, Augustin Pacha, Strada Fara Nume, Hector, Martin Luther, Țepeș Vodă, T. Doda au fost verificați, fiind întocmite un număr de șase procese verbale de sancționare în valoare totală de 9.500 lei. Sancțiunile au fost aplicate pentru lipsă contract cu societatea de salubrizare, nerespectarea colectării duale a deșeurilor, depozitare de deșeuri din construcții pe domeniul public și s-a aplicat o somație pentru nerespectarea curățeniei într-o curte interioară”, transmit cei de la Direcția Poliția Locală Timișoara.
Acțiunile, spun oamenii legii, vor continua și în perioada următoare.
Trimite articolul
XResponsabilii PMT sa faca urgent un control pe str Bucuresti, Aurel Popovici etc (acelasi cartier) unde de doua saptamani operatorul (Bratner) nu a mai dat cu matura: frunze, hartii , pet-uri se tot aduna.