Acțiunea a fost organizată vineri, în Piața Dacia din Timișoara. Polițiștii au verificat modul în care se comercializează produsele în spațiile destinate, dar și societățile comerciale care își desfășoară activitatea acolo. Mai mult, a fost verificat dacă curățenia este păstrată, dar și dacă șoferii parchează regulamentar.
„Astfel, polițiștii locali au aplicat 16 sanctiuni pentru lipsă etichete produse, extindere fără plata taxelor aferente, lipsa curățeniei, neafișarea etichetelor de produs, din care una angajatei Administrației pieței pentru neîncasarea taxelor. Totodată, au fost aplicate si 9 autocolante pentru oprire și staționare neregulamentara, 3 sancțiuni au fost aplicate la fața locului pentru aceleași fapte prevăzute și sancționate de OUG 195/2002. Serviciul Protecția Mediului a aplicat 6 sanctiuni contraventionale pentru lipsă coș tip scrumieră si pentru geamuri și vitrine nespalate reprezentanților societăților comerciale. Serviciul Inspectie Comercială a aplicat 6 sancțiuni conform OG 99/2000 pentru lipsa viză acord și pentru lipsă acord funcțlonare și o invitație la o societate comercială pentru prezentare documente
Din Piața Dacia a fost preluată și o persoană spre a fi încredințată serviciilor sociale în vederea reintegrării acesteia. În total, în urma acțiunii, au fost aplicate in total 31 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 17.220 de lei.
Trimite articolul
XMARE lucru ati facut, ametitilor.
Razie aau au venit sa faca rost de provizii GRATIS, prin metoda “SE CONFISCA”?
Fiți deosebiți de duri cu vânzătoarele de patrunjel!! Si pe cei cu tigari netimbrate, sper ca i-a avertizat cineva. Oricum aia sunt in 700, toată lumea știe…
Detii informatii cu privire la trafic de tigari pe undeva ? dragule mergi si reclama unde trebuie ! nu latra aiurea pe interenet , se vindeau tigari ? s-au facut publice rezultatele controlului, nu arunca cu noroi cu fapte care stii tu in secret ca se petrec, ia vezi pe la DIICOT poate ai drum sa le povestesti ceva daca tot stii tu lucruri….
Felicitari! Sper sa se faca asemenea actiuni mai des! Chiar este necesar in zona Dacia.