Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii locali din Timișoara, joi dimineață, pentru numai câteva ore. Oamenii legii au avut în principal în vedere șoferii care parchează ilegal pe locurile persoanelor cu dizabilități, iar la final au contorizat mai multe amenzi pentru aceștia.
„În cursul acțiunii de astăzi, în doar câteva ore, au fost depistate un număr de 78 autovehicule parcate neregulamentar pe astfel de locuri, fiind aplicate un număr total de 67 invitații tip colant și 11 procese verbale. De asemenea, au mai fost aplicate și alte sancțiuni pentru autovehicule depistate oprite sau staționate pe spațiul verde sau în zona hașurată”, transmit reprezentanții Direcției Poliției Locale Timișoara.
Oamenii legii spun că amenzile în astfel de cazuri sunt cuprinse între 290-725 lei și 2000-10.000 lei, în funcție de modul în care sunt amenajate spațiile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități.
Trimite articolul
XIarasi actiune blitz… In cateva ore/zile se va parca la fel si iarasi nimanui nu-i va pasa!
Era momentul,sper ca nu punem actiunea la gazeta si trecem mai departe ca in multe alte cazuri!.
Ii astept si in Soarelui.
Se cheama impertinenta, nesimtire…si sunt multi, mult prea multi.
am chemat politia de 5 ori pe strada mea sa amendeze bizonii si NIMIC. NU ARE ROST.
in sfarsit ba si o astfel de actiune. Sa mai faceti ca e plin de smecheri de genu
plin orasul de handicapati. pacat de cei cu dizabilitati.
Cand suni la politia locala sa reclami ca au parcat unii ilegal,prima data te intreaba ce numere de inmatriculare au masinile ca sa le verifice in baza de date sa nu deranjeze vreun papagal de la primarie,prefectura sau consiliul judetean.In fata consiliului judetean zilnic sunt parcate 10 masini pe zona hasurata sau unde e semnul stationarea interzisa dar niciodata nu trece picior de militian local pe acolo.