Oamenii legii au organizat controalele luni dimineață, pe strada Aristide Demetriade din oraș. Au vrut să verifice dacă șoferii care transportă persoane au toate documentele în regulă sau dacă au consumat alcool înainte de a urca la volan.
Polițiștii au controlat 30 de autovehicule de transport persoane și au testat cu etilotestul 30 de șoferi. Nici unul dintre aceștia însă nu a consumat alcool.
„Au fost controlate 30 de autovehicule de transport persoane și au fost testați cu aparatul etilotest 30 de conducători. În urma testărilor, nu a fost depistat niciun conducător auto care să fi consumat alcool înainte să se urce la volan. Polițiștii continuă astfel de activități pentru responsabilizarea conducătorilor auto având în vedere că începe și noul an școlar și traficul va fi mai intens”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!