Incendiul a fost anunțat în dispecerautul ISU Banat miercuri dimineață în jurul orei 11. La fața locului au plecat 13 pompieri cu o autospecială de serviciu, una de primă intervenție și două de stingere cu apă și spumă.
La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta generalizat, iar capul tractor a fost decuplat de la ansamblu.
„Au fost alertate Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara și Punctul de lucru Pișchia și trimiși la locul evenimentului 2 ofițeri și 11 subofițeri, cu 1 autospecială de serviciu, 1 autospecială de primă intervenție și comandă și 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă. La sosirea forțelor de intervenție la fața locului s-a constatat faptul că remorca autotrenului ardea generalizat. Capul tractor al autotrenului a fost decuplat. Autotrenul era încărcat cu deșeuri de mase plastice”, transmit reprezentanții ISU Banat”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Din fericire, incendiul s-a soldat numai cu pagube materiale și nu au fost înregistrate victime. Pompierii urmează să stabilească acum care a fost cauza probabilă a producerii incendiului.
Foto: ISU Banat
Citiți principiile noastre de moderare aici!