Cei doi frați, în vârstă de 49 și 53 de ani, au intrat în conflict cu polițiștii din Foeni în noaptea de 11 spre 12 aprilie. Se deplasau cu un autoturism și au fost opriți de oamenii legii pentru control. Au devenit recalcitranți când au văzut că oamenii legii i-au oprit chiar în fața casei, începând să îi amenințe cu moartea pe aceștia. Ba mai mult, au aruncat cu pietre înspre echipajul de poliție, iar bărbatul de 49 de ani, care conducea mașina, a băgat-o în curte și s-a întors să se certe cu cei de la poliție. Ambii polițiști au tras trei focuri de armă pentru a-i potoli pe cei doi frați. Fără succes însă.
„Deși cei doi agenți de poliție au executat focuri de avertisment cu pistoalele din dotare, inculpații au continuat să-i amenințe cu moartea, motiv pentru care agenții de poliție au folosit spray-ul iritant lacrimogen din dotare, moment în care cei doi inculpați au intrat în curtea imobilului continuând să amenințe cu moartea agenții de poliție, iar după un timp s-au făcut nevăzuți. Ulterior acestui incident, au sosit la locul faptei și alte echipaje de poliție, iar în urma căutărilor efectuate, în jurul orei 01:00 (în data de 12.04.2020), au fost găsiți și identificați cei doi inculpați”, transmit reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Cei doi frați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar apoi au fost arestați preventiv. Cel de 49 de ani are dosar penal pentru că se afla la volan deși nu avea permis de conducere, dar și pentru că a refuzat recoltarea de probe biologice – inițial a fost pus să sufle în etilotest, iar rezultatul aparatului a fost de 0,48 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat. Cei doi au fost și sancționați cu câte 20.000 de lei pentru că nu au respectat restricțiile de deplasare. Ambii frați au fost trimiși acum în judecată pentru comiterea infracțiunii de ultraj.
Articole pe aceeași temă:
Agresorii polițiștilor din Foeni au fost arestați preventiv. Indivizii sunt frați
Au aruncat cu pietre în polițiști și i-au amenințat cu moartea. S-au tras focuri de armă în Timiș
Trimite articolul
XLA PUSCARIE
Trebuiau să îi bată bine pe nemernici ca să învețe să respecte uniforma de poliție!
Acusi o sa auzim ca sunt lasati in arest la domiciuliu, ca nu prezinta pericol.
Au jurat cu mana pe olitza sa nu mai atace politisti si regreta cu lacrimi ce au facut…. bla…bla….bla.
Justitia in Romania tine cu infractorii, vezi sa nu le luam din drepturi, ca daca nu e sentinta definitiva sunt inca considerati “nevinovati”, sunt descremenati de noi, oamenii normali.
A.C.A.B.!
-
Daca ACAB atuci AGAT (all gypsies are thiefs)
FOarte bine le-a facut!!!
Unleash the … ARGO !
Impresionant aspectul de “intelectual subtire” al celor doua maimute banatene din poza!
E bine asa, dar nu e suficient. Mai sunt multi ca astia si mai sunt si aia mai grav, gen interlopi. Cand vedem niste actiuni in masa, sa ii calce pe toti un pic?