Marți, un echipaj aflat în zona localității timișene Vișag, a observat o căruță și un tractor, încărcate cu lemne. I-au abordat pe cei care le transportau și au descoperit că aceștia nu au documente pentru materialul lemnos.
„De data aceasta este vorba despre două persoane care transportă material lemnos fără documente justificative. Au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare de 2000 lei, iar materialul lemnos a fost confiscat. După cum am precizat și atunci, materialul lemnos a ajuns la Școala Gimnazială din localitatea V.V. Delamarina. Iarna care vine se anunță a fi o iarnă călduroasă pentru toți elevii acestei școli”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.
editor Dan Oancia
Trimite articolul
Xamendati cu 0 lei, ca erau de-ai lor, ma gandesc.
iau bagat pe gainari la inaintare si firmele cu paduri rase de pe fata pamantului is mana in mana cu politicienii
-
Ai perfecta dreptate Gabriela.
Parca se confisca si mijlocul de transport?
sau legea se aplica dupa ureche?
-
Poi ce sa confiste daca nu erau de firma😂😂😂😂😂
Asa s-au incalzit romanii sute de ani si padurile nu au avut nicio problema,nu au disparut ca s-au taiat cateva carute cu lemne. Nu de aici e problema defrisarilor. Taierile industriale sunt problema, unde se taie arbori crescuti in 80-100 ani, dar acolo nu e voie sa se intervina. In fata mafiei padurilor s-a vazut de multe ori pe la TV cum oamenii legii sunt mielusei. In schimb se umplu de penibil cu niste amarati.
Si din poza se vede ca nu au afectat padurile, au taiat niste salcami care mai mult ca sigur au crescut spontan pe niste terenuri neingrijite.
…am copilarit acum vreo 40 ani pe la Visag….acolo erau plin de livezi…cît vedeai cu ochii numai copaci…..azi? după 40 domnește o sărăcie lucie ……asfaltul este singurul lucru bun…în rest sau rașchetatat toți copacii…..dea lungul timpului sau perindat tot felul primari cu interese proprii….
.OAMENI BUNI, ESTE VORBA DE JUDEȚUL TIMIȘ…UNIUNEA EUROPEANĂ…LOCURI CARE NU AU NICI ȘANSĂ SĂ PROSPERE URMĂTORII 100 DE ANI….E JALE TOATĂ ZONA ACEEA RESIȚA-LUGOJ…..numai 10 ani daca am muta zona în Austria….acolo ar duduii livezile cu pomi fructiferi și ar fi plin de păduri care ar produce miliarde de euro…….ciobanii cu oile lor fac legea…..pe sute de mii de hectare nu se cultiva absolut nimica……dealuri golașe care in afara de cîteva putini de brînză nu produc nimica…VAI ȘI AMAR
CEaveti ba cu iei sa mince si gura lor o pita…
Sancțiuni ??? Pușcărie și puși la plantat pomi ! Pedepsele nu sunt destul de severe !
-
Corect pusi sa planteze dublul numarului de copaci ce i-au taiat. Padurarul ar trebui luat si el la puricat si registrul lui la fel sa se vada daca nu cumva au mai “disparut” si alti copaci din alte zone.
Nu astia sant hotii adevarati. Mergeti la Nadrag si faceti controale la masinile cu lemne care trec in fiecare zi pe drumul spre Crivina, sa vedeti acolo dezastru. Vai si amar ce sa ales de tara asta. Numai Dumnezeu ne mai salveaza.
“INCREDIBIL”, practic am ramas fără cuvinte