Apelul a fost dat luni după-masă, în jurul orei 17. La fața locului au fost trimiși polițiști, pirotehnicieni, dar și pompieri și mai multe echipaje medicale.
„Astăzi, 21 noiembrie a.c., în jurul orei 17:11, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în incinta liceului situat pe strada Piața Regina Maria din municipiul Timișoara s-ar afla o bombă.
Imediat, la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, echipa priotehnică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, pompierii și echipaje medicale pentru stabilirea situației de fapt, persoanele din incinta liceului fiind evacuate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este o alarmă falsă, iar apelantul este un tânăr, în vârstă de 16 ani, acesta urmând să fie sancționat contravențional”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Tânărul de 16 ani este același care a mai anunțat că în Liceul Catolic se află o bombă și la începutul lui ianuarie 2022. De asemenea, în mai, acesta a susținut că în centrul comercial Bega ar fi fost pus un dispozitiv exploziv. Mai mult, în septembrie, adolescentul a sunat la 112 din nou și le-a spus operatorilor că o bombă a fost plasată la Palatul Episcopal Romano Catolic.
Minorul este un copil problemă, crescut de bunici, iar până acum a încasat amenzi de mii de lei pentru că i-a pus pe polițiști, jandarmi și pompieri pe drum.
Pe aceeași temă:
FOTO. Amenințare cu bomba în centrul Timișoarei, la Palatul Episcopal Romano-Catolic
Trimite articolul
XÎl doare la basca de amezile voastre, oricum nu o sa le plateasca.
Fara o bataie buna nu se linisteste bolnavu asta.
De cite ori trebuie sa dea alarme false acest terorist pentru ca macar sa fie ignorat?
Nu’nteleg. Omul e recidivist. Nu i se recunoaste vocea? Nu este identificat? Daca este, atunci saltat si dus la balamuc si incheiat naibii povestea odata astfel, totusi. Din ce saracie sa’i mai tot plateasca bunicii aia amar^ti amenzile?
-
Baluba mamă, tu ești? Ce te-ai albăstrit așa? Efectul Pfizer sau ai sărit gardul de la cimitir?
Cum e cu morțile subite și cu efectele post zer criminal? Nu ai auzit nimic de ele, nu? Chiar, te simți bine sau nu știi încă pentru că ești prea preocupat cu uk-ruina?
Se pare ca Faur Isaia a facut copii din flori . Om foarte potent.
INTERNAT LA DILIBAU !
-
Eh, pustiu nu sufera de boala. Sufera de teribilism. F… niste palmi de jandarm dupa ceafa la fiecare ocazie si isi revine…
-
băi Pista baci tu aplici legea pumnului precum a facut Horthy in ’40 cand anexa ilegal un teritoriu al unei tari independente! In zilele noastre exista legi care pedepsesc si asemenea abuzuri. Totul este ca justitia sa-si faca datoria
-
Mult mai eficient decat luatul cu frumosul
-
-
Astfel se justifica mentinerea unui sistem stufos cu Jandarnerie, Politie, Servicii . Consumul de droguri a crescut exponential, evident bine spunea cineva ca suntem cu un pucior in Shengen si cu altul un groapa
-
Problema nu e numarul ci ca majoritatea imping hartii.
După al doilea apel fals privind amenințare cu bombe instanta de judecata ar fi trebuit sa ii acorde bonus 2 ani de studiu la Centrul de reeducare pentru minori din Buziaș. Ar fi și un exemplu pentru ceilalți nebuni. Din păcate magistrații vor pensii speciale dar legea o aplica după cum bate vantul
Suni aiurea platesti intervetia.