Incendiul la compartimentul motor al unui tren R 2625 (automotor), în localitatea Hodoni, a fost anunțat vineri, în jurul orei 17:30, prin apel 112.
Potrivit celor de la ISU Timiș, trenul se deplasa pe ruta Satchinez-Periam, iar în momentul producerii evenimentului acesta staționa în Gara Hodoni.
„A fost alertat Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara și au fost trimise la locul evenimentului două autospeciale de stingere cu apă și spumă. La locul intervenției a fost alocată o ambulanță SAJ. În sprijinul pompierilor a intervenit SVSU Satchinez”, precizează reprezentanții ISU Timiș.
La sosirea la locul intervenției, s-a constatat că incendiul se manifesta cu degajări de fum la compartimentul motor.
Aproximativ 60 de persoane au reușit să se autoevacueze, în siguranță, fără a necesita îngrijiri medicale.
Pompierii au intervenit pentru lichidarea incendiului și evacuarea fumului din vagon.
Citiți principiile noastre de moderare aici!