Alarma a fost dată joi după-masă, în jurul orei 16.55. Pompierii au fost anunțați că un incendiu a izbucnit la o hală industrială de la ieșire din Timișoara spre Săcălaz. Este vorba despre fosta fabrică de țigări deținută de sirianul Zaher Iskandarani, numit și Prințul Banatului.
Cei de la ISU Banat au trimis la fața locului trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară pentru lucrul la înălțime, un echipaj SMURD, 15 subofițeri și un ofițer. La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă.
Focul a pornit, spun surse de la fața locului, dintr-o încăpere în care erau depozitate aparate electronice pentru jocuri de noroc.
UPDATE. Degajări mari de fum. Autoritățile avertizează timișorenii care locuiesc în cartierul Ronaț să închidă ușile și ferestrele, dar și gurile de aerisire.
Incendiul izbucnit la fosta fabrică de țigări se manifestă cu degajări mari de fum. Autoritățile au emis un mesaj RO ALERT locuitorilor din vestul Timișoarei, din cartierul Ronaț.
Aceștia sunt sfătuiți să închidă ușile și ferestrele, dar și gurile de aerisire.
Incendiul văzut de pe Strada George Stephenson.
De asemenea, șoferii care circulă pe DN59, în zona kilometrului 5, sunt rugați să elibereze traseul forțelor de intervenție care se deplasează spre și dinspre locul incendiului. Conducătorii auto aflați în drum spre Săcălaz sunt rugați să ocolească zona.
UPDATE 2. Pericol de extindere la o hală în care este depozitat azotat de amoniu lichid, dar și alte pesticide. Intervin și pompierii din Arad
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la o hală de aproximativ 1600 de metri pătrați. Aceștia încearcă să oprească focul să se extindă la o altă hală în care este depozitat azotat de amoniu lichid și alte pesticide.
Video: ISU BANAT
„În data de 14.04 2022 ora 16.54 în urma apelului pe S.N.U.A.U 112, am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu la un depozit, pe platforma fostei fabrici de țigări, la ieșirea din Municipiul Timișoara, spre Săcălaz, DN59A, KM 5.
Pentru deplasarea către locul intervenției au fost alertate următoarele forțe și mijloace:
- Detașamentul 2 de Pompieri, Detașamentul 1 de Pompieri, Detașamentul Lugoj de Pompieri, Stația de Pompieri Buziaș, Stația de Pompieri Sânnicolau Mare, Stația de Pompieri Făget, Stația de Pompieri Deta:
- 4 Autospeciale de primă intervenție și comandă APIC, 12 Autospeciale de stingere cu apă și spumă ASAS, 2 Autoscări S42, 1 Autospecială CBRN, 1 SMURD B, 6 Ofițeri, 54 subofițeri. 3 Servicii Voluntare Pentru Situații de Urgență.
Incendiul se manifestă într-un compartiment al unei hale de aproximativ 1600mp. Arde aparatură electronică (aparate pentru jocuri de noroc), cu pericol de propagare la celalalt compartiment al halei, în care se află depozitat azotat de amoniu lichid și alte pesticide.
A fost transmis mesaj de informare pentru populație RO ALERT. A fost dispusă creșterea capacității operaționale la Detașamentul 2 Timișoara și activarea Grupei Operative. Se intervine în interiorul halei pentru împiedicarea propagării incendiului la materialele periculoase. Totodată, se intervine pentru evacuarea acestora”, transmit reprezentanții ISU Banat.
În sprijinul pompierilor din Timiș au fost trimiși și 14 subofițeri de la ISU Arad, care intervin cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă.
UPDATE 3. Zeci de pompieri intervin la fața locului. Salvatorii au reușit să scoată azotatul de amoniu și pesticidele înainte ca focul să se extindă la zona în care erau depozitate
Focul a izbucnit la o hală formată din mai multe module conectate între ele. A pornit din zona în care erau depozitate aparatele de jocuri de noroc, apoi s-a extins la un depozit de mase plastice. Pompierii au reușit să scoată la timp azotatul de amoniu lichid și celelalte pesticide, înainte ca zona în care erau depozitate să fie și ea cuprinsă de flăcări.
„78 de pompieri salvatori intervin la misiunea de stingere derulată în comuna Săcălaz. La acest moment, incendiul este localizat, fiind astfel eliminat pericolul extinderii flăcărilor la vecinătați. În sprijin de la ISU Arad au ajuns 3 Autospeciale de stingere cu apă și spumă, ASAS, 14 subofițeri”, au transmis reprezentanții ISU Banat.
După lichidarea incendiului, în momentul în care vor avea acces în fosta fabrică, cei de la Garda de Mediu vor demara verificări.
„Când o să avem voie să mergem pe amplasament, trebuie să vedem ce societăți desfășurau activitatea acolo și dacă activitatea acestor societăți avea impact asupra mediului. Dacă erau activități cu impact asupra mediului, trebuie să știm dacă erau autorizate.
Deocamdată, nu se știe de unde a pornit incendiul. (….) Așteptăm să se lichideze, să nu mai fie pericol de reaprindere. Momentan, stațiile de monitorizare a calității aerului din Timișoara nu înregistrează depășiri”, a declarat Luci Mușuroi, comisarul-șef al Gărzii de Mediu Timiș, pentru Tion.
Foto: Tion / ISU BANAT
Trimite articolul
Xau luat foc pacanelele!!! sariti!!!
-
nu cred ca ard doar pacanele…la cat fum se vede in zare, acolo mai arde si altceva….
-
Mai ai frati…?
Daca erau doar pacanele… ard produse chimice acolo. S-a dat un roalert pt tot orasul. De o ora trec masini de pompieri imcolo
Inchideti feretrele si incercati sa nu circulati afara
La cum arata fumul, nu cred ca e vorba doar de niște păcatele…cine știe ce mai era pe acolo….
-
Probabil este otrava ce o pun in vaccin.
Mie- n suta!!!!
Sunt cipurile de la Bill Gates si Forintzii lui Soros! -
Azotat de amoniu și pesticide
fumul toxic a trecut de biled lovrin si merge spre sannicolau! astia cu ro alertul dorm! noapte buna!
Asigurarea nu se incaseaza cu una cu doua, cine stie ce substanta a folosit sa arda mai bine
-
Valoarea din păcănele :)))
Na, să mai pună aparate de noroc (probabil defecte) într-un depozit de vânzare lângă azotat și pesticide… putea să se aprindă pesticidele și să se complice și mai rău situația… ăștia cu autorizațiile de incendiu dorm…
o mare lovitura pt motoarele economiei romanesti
Refugiatul asta nu primeste amenda pentru norul toxic ? Parca acum cativa ani a mai ars o data fabrica asta de tigari, e producator de scantei sau ? :))
Ca sa fac putin haz de necaz ca orce roman de rand la in vestul tari are ce sa arda la noi in valea jiului nu prea avem oportunitati pe piata munci asta vreu sa spun si am facut putin haz de saracia dijn romania.
Acum este ceva grav ce sa intamplat dar no trebuie sa ne patram spiritul cata de cat optimist ca va fi mai bine si ca oameni nu vor mai fi rai si rautaciosi.
Nu am nimic cu nimeni am vrut sa spun ca aici este greu in valea jiului.
Da ce trista e viata asta! Doar uni vor prospera, adevarul ca banul cu e facut asa se duce.
Nu am nimic cu nimeni dar e o lume rea nu toti.
Apropo de pacanele spune un Dom mai sus ceva de ele sa va spun eu In Valaea jiului munca nu prea ie dar case de pariuri cafenele cu pacanele si si chiar cazinouri nu ducem lipsa si agenti loto nu ducem lipsa ooo aici a fost generos destinul cu numarul de uzine si fabrici stam mai slab si salari decente, adica ceva mai mult decat minimul.
“fabrica de tigari” a produs tigari marca TT cca o luna, dupa care mafia tigarilor i-a luat maul iskandarani-ului in acel domeniu. Tat mai bune este tigarile netimbrate marca “cernobil” din ukrania. Tzigari, tzigari avem!
LUATI GALETI CU APA SI MERGETI SA STINGETI NU COMENTATI TAMPENII PE AICI:))