Incendiul a fost anunțat în dispeceratul ISU Banat joi seară. La ferma de oi din Giulvăz au fost trimiși 12 pompieri cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, iar în sprijin au intervenit și pompierii voluntari din localitate.
„Ajunse la fața locului, echipajele de intervenție au constatat că arderea se manifesta la aproximativ 400 de baloți de lucernă, depozitați într-o magazie din structură metalică. În incendiu au ars alte 30 tone de cereale (grâu) și 2 tone purine de îngrășământ, dar și o moară și o motopompă. Pompierii militari au stins flăcările, fără a fi înregistrate victime”, transmit reprezentanții ISU Banat.
Salvatorii urmează să stabilească și cauza probabilă a producerii incendiului.
Trimite articolul
XCe ciudat. Peste tot in lume ard ferme. Si daca nu ard, in preajma sarbatorilor mai apare cate o pesta si trebuie sacrificate animalele. Sigur e doar o coincidenta
-
Le amesteci si devii “conspirationist”. Mai bine zi de cerealele ieftine(fara taxe, pai cum) care au navalit pe pietele est europene in loc sa ajunga in africa. sau de delta dunarii pe care brusc n-o mai salveaza tinerii frumosi si liberi, da’ in schimb ne proptim in salvari de specii inexistente in zona cand e sa aprobam construirea de autostrazi.
Cu agricultura e simplu, ca si cu energia: se incearca schimbarea paradigmei in folosul catorva mari smecheri care or sa castige mai mult atat din noile “delicatese” cat si din pretul crescut prin reducerea de pe piata a cantitatilor de mancare “poluanta”.#idiocr…🤪
-
Hai, lasă teoriile conspirației. Știm cu toții ce “grijulii” sunt multi dintre românii care se cred mari antreprenori. Începând cu micul șef dintr-o hală mică plină de improvizații electrice și fără măcar vreun detector de fum sau extinctor, până la beeecali care își “repara” nu foarte demult Maybach-ul cu ranga.
Știu caz concret în care un patron de oi de la marginea Timișorii a avut aproape toate oile decimate de rabie (boală mortală și la om), iar atitudinea lui era “nu îmi pasă, le las pe câmp să îmbolnăvească și alte animale sau oameni, eu oricum îmi iau subvenția”. Deci nu mai da tu vina subtil pe UE, pe reptilieni, pe extratereștri, pe greaua moștenire, că nimeni dintre ei nu e de vină pentru “patronii” daci liberi, lacomi, criminali și nepăsători.-
:)) numai inteligenti pe aici. la tine ma refer
-
Noroc cu Dorel, eminența cenușie.
-
-
-
ti-am zis ca daca le amesteci, o sa se trezeasca careva sa se lege de partea neimportanta?🤣😂🤣
#🤪
-
Obligat. Sau cainii le ataca, sau are accident autocamionul care le transporta in remorca, indiferent insa ce anume, ceva oricum se intampla in preajma sarbatorilor.
O fi de “fumat cu foc deschis”? Ori ceva electricieni gasiti in gara? Dar daca, cumva, o fi vreo asigurare grasa la mijloc? Posibilitati, posibilitati. Cat despre conspiratii … sa fim serios. Cei priceputi in domeniu, axati-va pe cum apare pesta porcina, vaca nebunatica sau oaia cu limba albastie, covidu aviar, etc fix cand ti-e lumea mai draga. Ori pe cutremure sau ozn-uri. Asta cu baloti de paie si catev aremori de grau e prea banala. Sau macar pe cum o sa atace Ucraina in Siberia. Eu personal am vazut proprietar de teren care era pe propria lui parcela si fuma in timp ce combina ii recolta graul. Ce sa mai ai pretentii la angajati. I-am spus si mi-a zis ca nu s-a intamplat nimic. Na! Din pareta mea fa si un barbeque.
Asa se implementeaza “foametea” fortata ,exact cum s-a implementat asa zisa pandemie cacovidiana si razboiul teatral cu actori de 2 lei.
Interesant cum dintr-o data iau foc ferme, fabrici de alimente si alte boli mincinoase care afecteaza animalele , cum este gripa aviara ,toate scoase din laboaratoarele bmb-lor biologice.
Cata minicuna si manipilare dar bineintelesc pt naivii cu 3 doze sunt doar conspiratii.
Adevarul nu poate fi niciodata ascuns pt multa vreme, toate vor iesi la suprafata la momentul potrivit…degeaba se chinuie “elita” lumi asteia sa inabuse Adevarul cu marea lor resetare.
Din ce se vede pana acum marea resetare a FEM nu este decat un lagar al suferintei si mortii in care vor sa bage toti oamenii.
-
Obligat. Mai ales acuma in preajma sarbatorilor.
-
“Lanţul german de supermarketuri Li## a anunţat că va oferi în viitor mai puţine produse de origine animală, cum ar fi carnea. Compania intenţionează să publice în acest an un raport de sustenabilitate care va calcula distribuţia proteinelor animale şi vegetale din gama sa. Proporţia de alimente pe bază de plante va fi „în continuă creştere”, a anunţat lanţul.
-