Bărbatul a fost trimis în judecată după ce procurorii au finalizat rechizitoriul întocmit împotriva sa. El este acuzat de trafic de migranți după ce, în vară, a fost prins în timp ce transporta 25 de migranți de la granița cu Serbia. Călătorii numai ce trecuseră ilegal frontiera și urmăreau să ajungă în vestul Europei.
„În fapt, a fost reținut că în data de 11 iulie 2022, inculpatul ar fi transportat cu un autovehicul destinat transportului de marfă, pe raza județului Timiș, din zona de frontieră înspre Timișoara, un grup de 25 de migranţi care au trecut fraudulos frontiera din Serbia în România, cu scopul de a ajunge, ulterior, în țări din vestul Europei, urmând ca pentru acest transport să primească suma de 500 de euro”, transmit procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Dosarul a fost trimis acum magistraților de la Tribunalul Timiș care urmează să judece cauza.
Citiți principiile noastre de moderare aici!