Cei doi vecini de bloc s-au luat la ceartă duminică, la Timișoara. La un moment dat, unul dintre ei l-a înjunghiat pe celălalt cu un cuțit. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar agresorul a ajuns în arest.
„În fapt, s-a reținut că în data de 30 octombrie 2022, în jurul orelor 14:40, inculpatul i-ar fi aplicat unui vecin de bloc mai multe lovituri cu un cuțit, în zona abdominală și în hemitoracele stâng, lovituri în urma cărora persoana vătămată a suferit multiple plăgi înjunghiate penetrante, leziuni traumatice grave care i-au pus în primejdie viața și care necesită 30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, dacă nu survin complicații”, transmit procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, iar luni a fost prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă. Aceștia au decis să îl trimită în spatele gratiilor pentru 30 de zile.
Trimite articolul
XAsa-i cand nu se intelege ca trotuarul este locul banateanului de parcare de zeci de ani si nu orice vinitura parcheaza acolo!!!
DA