Crosul se va desfășura vineri, începând cu ora 10. Startul va fi luat din Piața Unirii, iar participanții vor alerga pe traseul Piața Unirii-Piața Libertății-Piața Victoriei și retur. Înscrierile pot fi făcute online sau fizic în ziua concursului, între 9 și 9:45.
La înscriere, participanții vor primi tricouri cu însemnele olimpice, materiale promoționale, diplome, medalii personalizate și alte premii surpriză. De asemenea, va fi organizată și o tombolă.
„Obiectivele propuse pentru activitățile derulate în cadrul Lunii Olimpice sunt: promovarea valorilor, principiilor și idealurilor olimpice, atragerea unui număr cât mai mare de practicanți ai exercițiului fizic și sublinierea semnificației pe care o au sportul și mișcarea”, transmit organizatorii.
Crosul Olimpic face parte din Luna Olimpică, pusă la cale de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (C.O.S.R.), prin Academia Olimpică Română (A.O.R.), la nivel local de A.O.R. – filiala Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!