Campionatul Mondial de Kempo s-a desfășurat în perioada 9 – 15 mai, în Tunisia. Jasmina Elena Ciocoiu a făcut deplasarea la competiție alături de lotul național al României, din care face parte.
Sportiva legitimată la CSC Ghiroda și Giarmata Vii a fost la prima participare într-o competiție organizată pentru acest stil de luptă, iar rezultatul a fost unul de excepție. Luptătoarea de lângă Timișoara a reușit să își adjudece două medalii de bronz, la categoriile Full Kempo și Knockdown.
„Sunt foarte mulțumit de prestația Jasminei. Pentru ea este prima oară când participă la o competiție de Kempo atât de mare, fiind probe la care a participat pentru prima dată. Venim după o riguroasă și lungă pregătire, dar trebuie menționat că până acum a fost un an foarte încărcat, an care încă nu s-a terminat.
Participarea la această mare competiție este un plus pentru experiența și traseul pe care îl va urma Jasmina, atât în viitorul apropiat, cât și mai depărtat. Felicitări, atât Jasminei, cât și tuturor care o susțin!”, spune Cristian Stoenescu, antrenorul Jasminei.
Jasmina Ciocoiu a luptat la categoria 16-18 ani, – 60 kilograme. Pe lângă cele două medalii de bronz, sportiva s-a clasat pe locul IV la proba Submission și pe locul V la Semi-Kempo.
Trimite articolul
XFelicitării Jasminei pentru munca depusă in toții anii și părinților pentru susținere…!