Polițiștii de frontieră spun că vor prioritiza fluidizarea traficului prin punctele de trecere a frontierei, iar în acest sens personalul va fi sumplimentat. Mai mult, au pregătit și stații mobile de control pentru a le putea folosi în locațiile cu trafic crescut.
„Astfel, pentru perioada următoare va fi suplimentat personalul planificat la controlul documentelor de călătorie. Peste 650 de poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat. În prezent, prin punctele de frontieră de la nivelul inspectoratului, tranzitul autoturismelor şi al persoanelor se derulează în condiţii normale pentru această perioadă, fără a se înregistra blocaje sau timpi mari de aşteptare. Dacă situaţia o impune, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare în ţară, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei”, transmit reprezentanții ITPF Timișoara.
Pentru evitarea aglomerației în punctele de trecere a frontierei, polițiștii de frontieră le recomandă călătorilor să folosească toate punctele de trecere a frontierei existente/ La plecarea la drum, oamenii legii îi sfătuiesc pe călători să consulte aplicația Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră Române.
Citiți principiile noastre de moderare aici!