Alerta a fost dată vineri după-masă în jurul orei 16. Salvatorii au fost anunțați că în parcarea subterană a Iulius Mall un autoturism a fost cuprins de flăcări. Cei de la ISU Banat au trimis la fața locului trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, un ofițer și 10 subofițeri.
Flăcările au fost însă stinse de serviciul privat de pompieri al Mall-ului, înainte de sosirea celor de la ISU Banat.
„La izbucnirea incendiului au intrat în funcțiune instalațiile speciale de apărare împotriva incendiilor din dotarea cladirii(instalatia de detectare semnalizare, instalația de stingere si instalatia de exhaustare a parcarii). S au autoevacuat aproximativ 50 persoane. Pana la sosirea echipajelor de pompieri, SPSU al Iulius Mall a intervenit pentru localizarea si lichidarea incendiului. A fost afectat compartimentul motor al autovehiculului parcat. Cauza probabilă de incendiu este in curs de cercetare”, transmit reprezentanții ISU Banat.
UPDATE. Reprezentanții Iulius Mall: Incendiul nu a pus în pericol clienții
Conform reprezentanților Iulius Mall, incidentul s-a produs la una dintre mașinile staționate în parcarea centrului comercial, fără a pune clienții în pericol.
”Parcarea este prevăzută cu sisteme de detecție și de stingere a incendiilor performante, iar senzorii au detectat sursa fumului și au declanșat imediat sistemul de sprinklere. Iulius Town Timișoara dispune de o structură specială pentru prevenție și intervenție în caz de incendiu, care a acționat cu promptitudine, nefiind înregistrate alte pagube. Totodată, parcarea dispune de stingătoare mobile și hidranți racordați la propriile bazine PSI, care au făcut ca intervenția să se desfășoare în timp foarte scurt și în condiții optime. La fața locului au venit și autospecialele Inspectoratului pentru Situații de Urgență.”, transmit cei de la Iulius Mall.
Activitatea centrului comercial nu a fost afectată, iar circulația în parcare a fost reluată la scurt timp după incident.
Trimite articolul
XPrima data ca aia nu e o masina, ci e un cotet.
A 2-a oara se vede diferenta dintre privat si stat. La privat sunt dotati, pregatiti, intervin, rezolva problema. La stat ard oamenii in spitale. De ce nu are fiecare spital dotarea cu sprinklere, cu extinctoare, 2-3-4 oameni pregatiti sa intervina? Scolile la fel? De ce am tolerat lucrurile sa fie prost facute, sa nu intereseze pe nimeni si in continuare tot asa toleram!
-
Auzi la el cotet,probabil oi fi si tu vreun Bill Gates!!