Alarma a fost dată în dispeceratul ISU Banat luni dimineață, în jurul orei 8.40. Salvatorii au fost chemați să intervină pe A6, în zona localității timișene Țipari. Totul după ce un autoturism a luat foc în mers.
Din cauza focului, circulația pe benzile 1 și 2 a fost afectată. Traficul s-a desfășurat pe banda de urgență până la lichidarea incendiului și înlăturarea autoturismului de pe șoseaua de mare viteză.
UPDATE. La incendiu a intervenit comandantul Detașamentului de Pompieri Lugoj, care se afla în trafic
Incendiul a fost observat de comandantul Detașamentului de Pompieri Lugoj, aflat în zonă. Salvatorul a intervenit până la sosirea colegilor lui și a încercat să stingă flăcările cu mai multe stingătoare primite de la alți șoferi opriți.
„Incendiul a fost observat de un coleg, comandantul Detașamentului de Pompieri Lugoj care a intervenit până la sosirea echipajelor de pompieri. Acesta a solicitat mai multor participanți la trafic să sune la 112 și să solicite ajutorul pompierilor, în timp ce el a încercat să stingă incendiul cu mai multe stingătoare primite de la alți șoferi opriți și ei să ajute. Din fericire, în urma acestui eveniment nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale, autoturismul fiind afectat in proporție de aproximativ 50%. Pompierii militari au intervenit cu o autospecială de primă intervenție și 3 pompieri”, transmit reprezentanții ISU Banat.
Cel mai probabil, focul a pornit de la un scurt circuit electric, spun pompierii.
Trimite articolul
XSi era asigurat casco, nu? Isi ia banii de la asigurări…Ca cine mai cumpăra o asa mașină…
-
Cine face casco la asa masina veche? Si daca iti face careva asigurator, in 2 ani o platesti din nou valoarea ei:))
-
O iau eu. Cu cat o da? E FOCswagen cumva? Mai am una care seamana cu ea, si din 2 fac 1. Iese boboc! 😃
-
Este un Audi TT frumos foc :))
-