Incendiul a fost anunțat în dispeceratul ISU Banat miercuri seară, la ora 20.35. Salvatorii au trimis la fața locului șapte subofițeri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. La sosirea lor incendiu se manifesta generalizat.
„La sosirea echipajelor la fața locului, incendiul se manifesta cu ardere generalizată la întregul autoturism. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă: scurtcircuit electric”, transmit reprezentanții ISU Banat.
Trimite articolul
XBine ca nu a luat foc și altceva pentru ca pompierii au venit după mult timp și au venit cu o mașină mica care nu făcea fata la foc apoi după 10 minute a venit și cea mare
A ars de ciuda ca stationa sub semnul de oprirea interzisa.
A mai ars una marti 31 martie pe la 18:30 in curte la Renault pe C. Sagului (chiar langa bariera cum mergi spre Sag pe dreapta, dupa intersectie), dar de aia n-a pomenit nimeni. Probabil ca nu dadea bine pentru cei de la Renault. Ce sa zica lumea? Ca le ard masinile in showroom, inainte de a apuca sa le vanda?!
Si nu, nu am nimic impotriva marcii Renault, chiar am avut o Laguna timp de 10 ani si am fost ff multumit de ea. N-am dat-o de rea ci pentru ca aproape ca facea “majoratul” si, vorba aia, e masina nu nevasta sa o ai pe viata.