Microbuzul a fost oprit în trafic, marți, în localitatea timișeană Bacova. Polițiștii de frontieră erau însoțiți de cei de la IPJ Timiș, dar și de jandarmii de la IJJ Timiș. La volanul autoutilitarei se afla un cetățean român în vârstă de 59 de ani, iar în dreapta, proprietarul autovehiculului, un cetățean român în vârstă de 50 de ani. Polițiștii au controlat mașina și au descoperit, în compartimentul de marfă, 11 cetățeni egipteni și un sirian, cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani.
„În compartimentul marfă al mijlocului de transport au fost descoperiţi 12 cetățeni străini, toţi bărbaţi, care nu aveau documente de identitate asupra lor”, transmit polițiștii de frontieră timișeni.
La faţa locului a fost solicitată intervenţia unui echipaj medical, care a efectuat triajul epidemiologic al cetăţenilor străini, după care, aceştia, împreună cu cei doi şoferi români, au fost conduși la sediul instituţiei pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că cetăţenii străini sunt 11 egipteni şi un sirian, cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani. De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a mai stabilit că cei doi cetățeni români, S.G. şi T.T., aveau rol de călăuze şi intenţionau să îi ajute pe cetăţenii străini să treacă ilegal frontiera, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
Ulterior, în timpul verificărilor, polițiștii de frontieră au identificat și reținut un al treilea cetățean român, în vârstă de 33 de ani. Bărbatul, spun oamenii legii, este cel care ar fi organizat transportul.
Cei trei ar fi trebuit să primească sume cuprinse între 200 și 1000 de euro de la fiecare dintre migranții transportați.
„În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cei 12 de cetățeni străini. De asemenea, cei trei români sunt cercetaţi pentru infracţiunea de trafic şi complicitate la trafic de migranţi, fiind reținuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă”, transmit polițiștii de frontieră timișeni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!