Potrivit Bihon, miercuri, 21 iunie, polițiștii Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu un procuror din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea, au efectuat zece percheziții domiciliare în comunele Avram Iancu (județul Bihor) și Seleuș (județul Arad) la opt persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori și exploatarea cerșetoriei.
„Din cercetări a reieșit că, din ianuarie 2023 până în prezent, cele opt persoane, cu vârste între 31 și 40 de ani, ar fi obligat la practicarea cerșetoriei 11 minori, cu vârste între 8 și 17 ani, membrii de familie, pe care, sub pretextul vânzării de linguri de lemn sau verdețuri, i-ar fi obligat să apeleze la mila publicului din zone aglomerate, din municipiile Oradea, Arad și Timișoara, în vederea obținerii unor sume de bani, care ar fi fost însușite de membrii grupării infracționale.
În urma perchezițiilor domiciliare, efectuate pentru documentarea și probarea activității infracționale a acestora, au fost descoperite și ridicate, în vederea cercetărilor, 17 telefoane mobile și 7.800 de lei.
Activitatea de cerșetorie ar fi constituit unica sursă de venit, persoanele vătămate minore fiind obligate să se autoîntrețină din această activitate și să întrețină și ceilalți membri ai familiei”, au transmis reprezentanții IPJ Bihor.
Aceștia făceau parte dintr-un grup structurat pe două paliere. Astfel, membrii din primul palier ar fi avut rol în coordonarea și supravegherea, fără expunere, a activității de cerșetorie, precum și pentru descoperirea locurilor aglomerate. Iar membrii celui de-al doilea palier ar fi supravegheat direct activitatea de cerșetorie practicată de persoanele vătămate minore și ar fi practicat cerșetoria împreună cu acestea.
Mai mult, cei care îi supravegheau pe minori aveau rolul de a-i atenționa și îndemna pe minori pe minori să fugă și să se ascundă dacă oamenii legii se aflau în zonă. Ei acționau în Timișoara, Arad și Oradea.
Astfel, joi, 22 iunie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă a bănuiților, pentru 30 de zile.
Trimite articolul
XArdeleni harnici, dar ”meleția” nu-i lasă să muncească!
-
Ziceai oare la fel daca era copilul tau? Vai si amar empatie.
-
Sunt fabrici care angajeaza, dar daca nu le-a placut scoala…
-
Pai da, ca romanul crede ca face o mare fapta cand le da bani. Nu mai dati bani la cersatori si o sa dispara. La intersectia Grigore alexandrescu cu Aradului dimineata cersatorul era adus cu masina.