Polițiștii locali au intervenit azi-noapte în urma unor sesizări telefonice primite de la oameni exasperați de zgomotul produs într-o clădire în construcții de pe Str. Grigore T. Popa nr. 28.
Locuitorii din zonă au solicitat sprijinul Poliției Locale în jurul orei 00. Deși inițial au încercat să păcălească echipajul sosit la fața locului, oprind utilajele, imediat cum s-au îndepărtat polițiștii locali au început să facă din nou o gălăgie infernală.
Polițiștii locali au revenit imediat și au depistat persoanele care executau lucrări în interiorul blocului în construcție folosind utilaje de finisat betoane care produceau zgomote foarte mari ce se auzeau în toată zona.
„Cei în cauză au fost sancționați fiecare cu sancțiuni maxime de câte 1.000 de lei la Legea 61/1991 republicată pentru că au tulburat liniștea locuitorilor pe timp de noapte”, transmit cei de la Poliția Locală Timișoara.
Aceștia mai spun că firmele care construiesc în locația respectivă, „Noua Casa Locuințe și Panoramic Greencity, au mai fost sancționate anul acesta” cu amenzi de 5.000 de lei pentru că nu au luat măsuri de curățare a roților utilajelor care părăsesc organizarea de șantier, producând praf, și pentru necolectarea în containere speciale a deșeurilor provenite de la lucrările de construcții.
Trimite articolul
XPai nu muncitorii trebuiau amendati ci firma!