Cei șase au fost prinși vineri seară, la 500 de metri de granița cu Serbia, pe raza Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia. Încercau să treacă ilegal frontiera, pe jos, pentru a ajunge în vestul Europei.
Polițiștii de frontieră i-au interceptat și i-au dus la sediu pentru audieri.
„În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Nepal, cu vârste cuprinse între 23 și 38 de ani, având permise de ședere pe teritoriul României. Aceștia au declarat că au recurs la această metodă întrucât doreau să ajungă în state din vestul Europei”, transmit polițiștii de frontieră.
La finalul audierilor polițiștii au deschis un dosar penal, conform procedurilor, pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Cei șase au fost duși acum la Centrul de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Timișoara.
Trimite articolul
XATI fost wreodata la nepal ?
Oameni frumosi , radiantii – da na nu cumwa sa iasa pa minus caucazianul … Alegeti bine sezonul ca face all the difference in world.