Polițiștii și jandarmii au acționat și luni pentru a vedea dacă sunt respectate normele de protecție impuse în pandemie. Au făcut verificări la societăți comerciale, în mijloace de transport călători, dar și în zonele aglomerate. Au legitimat peste 2.000 de persoane și au dat amenzi totale de aproape 40.000 lei.
„Pentru abaterile constatate au fost aplicate 117 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 38.900 de lei, dintre acestea, 113 sancțiuni, în valoare de 32.900 de lei, fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare și 4 sancțiuni, în valoare de 6.000 de lei, pentru nerespectarea interdicțiilor privind circulația sau deplasarea”, transmit polițiștii timișeni.
Trimite articolul
XMici pe gratis.
La Judecata de Apoi vaccinatii cu Covid19 o sa fie intrebati de ce au acceptat semnul Fiarei si atunci fiecare o sa vina cu tot felul de vaicareli si minciuni. Ingerul care le stie pe toate, ce a facut omul pe Pamant si bune si rele, o sa fie intrebat si el o sa zica: A primit o portie de mici pe gratis, de aia s-a vaccinat!!! Si atunci vaccinatul o sa ie aruncat in focul cel vesnic si o sa fie parjolit ca si micii pe carbunii incinsi.
De retinu: pentru vaccinati micii au fost spaga. Asa cum a fost pentru Adam si Eva fructul interzis. Nimic nu este intamplator, totul este gandit.
Sa lasam religia la o parte: Daca vaccinatii Covid19 o sa paralizeze sau o sa orbeasca de la vaccin, ei nu o sa primeasca nici un fel de despagubiri!!! O sa fie intrebati: de ce te-ai vaccinat, ca nu te-a obligat nimeni? Ai mancat mici pe gratis! Poate de acolo se trage. Nu ti-au picat bine micii la ranza. Ai facut vreo intoxicatie.
Vaccinatii se ghiftuiesc la terase si copiiilor care nu sunt inca vaccinati poarta botnita la scoala si peste tot. Halal solidaritate si familie. Neobrazati! Sincer!
-
Pompiliu, ești regizor cumva ? Desigur, nu. Pt ca probabil ai maxim 10 clase. Și se vede la ce imbecilități debitezi.
-
Pompiliu, vezi ca intreaba aia de la Jebel de tine. E plin de napoleoni si le lipseste profetul.
IN ce hal a ajuns umanitatea ma, sa fii agasat de polutie la masa pt acte. Absolut jenant. Dar nu mai simplu ar fi sa ai cusuta o stea in frunte, daca esti stantat? Cine nu are stea in frunte la masa, impuscat pe loc. ce atata vorba, vorba lunga saracia omului.
Da’ ce ma? tre sa ai masca si la masa? ca n-am prea inteles ce e cu pozele?
-
Aceias nelamurire o am si eu, ce-s cu pozele alea si amenzile, dar manipulatorii si mincinosii astia intentionat dezinformeaza sa nu sti nimic.Alea cred ca sunt poze unde ai verifca daca au certificat verde pt carantina de noapte si nu au legatura cu purtarea mastii la o terasa unde maninci sau bei, ar fi absurdul extrem, nu ca celalalte nu ar fi 99% absurde.
-
“sa fii agasat de polutie la masa pt acte” – adica de ejaculare. Sa zici merci ca ai ce manca si ca iti poti permite sa iesi sa mananci, in ma’ta de conspirationist cretin!
-
Ba da mai du te dreaq si la munca, ca toata ziua iti arunci balele in stanga si in dreapta pe tion ca un posedat.
-
-
Sicman, chiar ești analfabet funcțional. Stai jos. 2.
-
posibil, dar nici tu nu esti mai breaz, ca nu m-ai lamurit. bai, stelatule. tu si hubba bubba. zi mersi ca te lasa sa mai respiri, nu?
-
-
Din cauza oamenilor ca tine s-a ajuns aici, retardule. Daca purta toata lumea masca o luna de zile la inceputul pandemiei nu se ajungea aici. Dar romanul e mai desptept decat autoritatile, pana o sa fie intubata ma-ta la ATI. Poate atunci te vei trezi.
-
Esti in inselare prietene.Retine doar cateva aspecte poate vei invata ceva din ele:
1. un bine nu se face niciodata cu forta,amenintarea sau manipularea
2. ura si aruncarea vinei pe altii denota lipsa de responsabilitate, corectitudine si multa naivitate
3. un sistem corupt,mincinos si manipulator nu se transforma peste noapte intr-unul corect si interesat brusc de viata si sanatatea oamenilor -
Boule, maica-mea e vaccinata din ziua 2 de cand au aparut dozele. Asa ca slabe sanse, nu?
-
Intreb si eu….daca in Mall au acces doar vaccinații, de ce in mall mai trebuie sa port masca? exista o explicatie logica sau e doar prosteala…..
-
Pentru ca esti prea prost, de aia. Pentru ca vaccinatii pot purta virusul, nu esti imun.
-
Atunci de ce nu au voie nevaccinatii? Intreb si eu ca un prost vaccinat..
-
-
daca esti vaccinat NU inseamna ca esti imun, doar ca ai sanse mai mici sa te imbolnavesti, rezultand sanse mai mici sa imbolnavesti pe altii, + sanse mai mici sa faci forma grava
-
Șanse mai mici, sau poți să mănânci mici? Dovada științifică despre șanse mai mici nu prea exista, mai ales dacă mă obligi și apoi mă trezesc la ATI
-
-
Există, se vorbește de aproape un an despre subiectul acesta, abia acum adresezi subiectul?
Daca vei cauta răspunsul il vei putea găsi de unul singur, daca nu ești mulțumit, întreabă pe cineva avizat care iti poate explica cat mai concis motivul, mai mult decât o poate face oricine pe orice platforma pe care fiecare își dă cu părerea.
Pe scurt, e singura barieră de limitare a împrăștierii acestui virus. Faptul ca ești vaccinat, ca si la orice boală, pentru care esti, nu înseamnă virusul acela fuge de tine, ci doar ca nu isi produce efectele (nu te îmbolnăvește/îmbolnăvește cu reacții slabe, risc mic de efecte serioase). Putând distribui, poate ca oricine sa ia de la tine sau tu de la cei din jur, si sa ajungă la cei care nu au fost vaccinați in urma contactelor pe care cei care sunt purtători le au. Discutam astfel, doar de prevenție de a nu pune si mai multa presiune pe sistemul sanitar care și asa e la pământ.Revenind, discută cu un medic infectionist pentru informații și mai granulare, iar orice întrebare ai, cauta online întâi, e foarte probabil sa fie adresata deja într-o multitudine de locuri.
Cu un articol mai sus se face reclama mascata la molul din centru,se spune ca accesul e permis fara test sau certificat,fara a mentiona ca este vorba la accesul doar pentru cei care doresc sa se vaccineze,nicidecum pentru accesul general.
Aici ar trebui sa se faca controale pentru a vedea daca paznicii de la acest mol , cei cu cefe groase permit intrarea in interior fara certificat.
Personal nu am nici cea mai mica incredere in activitatile acestor cefe groase si rase si imbracati penibil , se sperie copiii mici de ei.
Indiferent de toate manevrele facute,numarul de clienti este in cadere exponentiala,iar declinul a inceput exact cind au introdus parcarea cu plata.
Personal eram client constant la supermarchet,dar de cind a inceput pandemia m am reorientat,si nu sint singurul.
Azi au murit 600 de romani.
-
sunteti toti niste pierde vara,taietori de frunze la caini,mergeti bai papagalilor la munca si lasati oamenii sa-si faca treaba
-
Tu esti unul din acei inteligenti penibili imbracati in negru si cu ceafa lata,nu?
Ce munca faci tu inafara de pierderea de timp.
-
astept sa repopuleze planeta intr-un mod frumos (gangbang) …Sosoara+Dana Budeanu + Bitman+Garcea…avem nevoie de gene si de ADN-ul oamenilor geniali ca ei. Intre timp…sclavii lui Bill Geitz si a ocultei fabricilor de cipuri 5G din vaccin…vor muri pe capete…long live Sosoaca Club. Intre timp…a aparut o noua metoda de a scoate chipul din vaccin…taiatul venelor…dar sa fie pe lung..ca altfel nu iasa cipul.
Nu poți sa ți permiți jigniri la adresa celor lucizi care s au vaccinat pentru protecția proprie și a celor din familie sin din jurul lor.Daca exista gândire stop cadru,nu vom scăpa de virus niciodată. SA nu uitam ca tot prin imunizare în masa s a eradicat ciuma, variola,varicela ,etc .
-
din partea mea poti sa stai si in cap, duduie.
Este atat de sigur vaccinul incat nimeni, nimeni, nu garanteaza, nu raspunde in caz de deces pana si autopsia este interzisa.iar Presa cu foamea in gat vorbeste de imunizare Mai vin ele 3 vaccine apoi va trebui sa raspundeti in fata Tribunalului Ad hoc din strada.
Hotii..vor sa si profite cu ocazia asta ,dai avertisment prima dată nu amenda