Polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara au fost sesizați vineri, în jurul orei 23:00, că pe strada Dimitrie Adam din satul Moșnița Veche din comuna Moșnița Nouă a avut loc un conflict spontan între șase persoane.
Cei șase bărbați sunt de etnie romă din aceeași familie, iar în timp ce petreceau s-au luat la harță. Oamenii legii i-au dus la sediul poliției pentru audieri.
„Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, urmând ca la finalizarea audierilor să se dispună măsurile legale”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Potrivit acestora, trei bărbați în vârstă de 18, 24 și 31de ani au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tulburarea ordinii și liniștii publice” și „lovire sau alte violențe”.
Tinerii au ajuns în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!