Potrivit Aradon, incidentul a avut loc în dimineața zilei de 23 ianuarie, în jurul orei 5, în Arad. O patrulă de poliție a observat un autoturism care se deplasa haotic în sensul giratoriu din Boul Roșu. Oamenii legii au pornit în urmărirea autoturismului, care nu a oprit la semnalele acestora. Mașina și-a continuat deplasarea câțiva kilometri, până într-un alt sens giratoriu din municipiu, unde, după ce șoferița a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, s-a răsturnat.
„Conducătorul autoturismului, o femeie de 28 de ani, din Arad, nu a fost rănită, evenimentul fiind soldat exclusiv cu pagube materiale. Testarea acesteia cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,48 mg./l. alcool pur în aerul expirat, iar testarea cu aparatul din dotare a indicat o valoare pozitivă pentru consum de substanțe psihoactive. (Menționăm că acesta nu constituie probă în dosarul penal). Femeia a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și substanțelor consumate, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere”, au transmis reprezentanții IPJ Arad.
În urma incidentului, femeia a fost amendată cu 2.640 de lei pentru circulație pe contrasens, nerespectarea dispozițiilor polițistului rutier, nerespectarea semnificației culorii roșu a semaforului, depășirea liniei continue, conducere agresivă și lipsa centurii de siguranță. Cercetările au fost preluate de polițiștii rutieri, urmând să fie luate și alte măsuri dacă se impun.
Trimite articolul
XIntr-o tara civilizata, madamei aburite i s-ar fi anulat permisul !!!! La vecinii sarbi era deja in puscarie ca sa se racoreasca…la noi, “merge si asa” ….popor ratat !!!!
Aici suce..,lasati de capuö loe Fara niciun suport psihologic de la familie ori medici profesionisti
Amenda mai mare de atat a primit un biciclist Timisoarean care circula neregulamentar.Aradenii sunt mai de treaba!