Migranții au fost descoperiți marți în jurul orei 11. Polițiștii de frontieră au oprit în trafic un microbuz condus de un cetățean român, între localitățile Foeni și Giulvăz. Bărbatul de 34 de ani transporta 8 cetățeni afgani cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani care numai ce au trecut granița ilegal din Serbia și voiau să ajungă în vestul Europei. Cu toții au fost duși la sediul poliției pentru verificări.
„În cadrul verificărilor, s-a stabilit că pasagerii sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, iar şoferul microbuzului, un bărbat în vârstă de 34 de ani a declarat că intenţiona să îi ajute pe cei opt cetăţeni străini să ajungă într-un stat din vestul Europei.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranti pentru şoferul microbuzului în care se aflau migranţii, respectiv de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cei opt cetăţeni afgani”, transmit polițiștii de frontieră timișeni.
Trimite articolul
XAsadar frontiera cu Serbia este svaiter?
Intra cine vrea, cand vrea cum vrea?
-
Da. E tot Banat si acolo. Sarbii cu vlahii sunt prieteni de secole si au intemeiat si o alta provincie tot impreuna. Se intra chiar si pe acolo.
Microbusul confiscat, vandut(arata cam jalnic, nu stiu cine l-ar cumpara). Banii strinsi si de la alte actiuni si trimisi in transe acasa la ei !!!!!
Pedepse exemplare pt călăuze ca să le treacă cheful altor inconștienți sa se joace cu siguranță romanilor și europenilor în general.