Controalele au avut loc miercuri, în Timiș și Caraș Severin. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au efectuat 9 percheziții domiciliare în Timiș și una în Caraș-Severin, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Aceștia au pus în executare două mandate de aducere.
În urma perchezițiilor efectuate, oamenii legii au ridicat 473.160 de țigarete, fără timbru fiscal.
De asemenea, doi bărbați în vârstă de 37 și 42 de ani au fost conduși la sediul IPJ Timiș pentru audieri. Ei au fost reținuți pentru 24 de ore pentru contrabandă.
Polițiștii continuă cercetările în vederea luării măsurilor legale care se impun.
Citiți principiile noastre de moderare aici!