Polițiștii rutieri au început verificările încă de luni. I-au verificat, între orele 15 și 21, pe șoferii care transportau mărfuri și persoane, pentru a preveni accidentele în care sunt implicați transportatorii.
Polițiștii au legitimat 106 persoane și au verificate 101 autovehicule. Dintre acestea, 52 au fost autobuze, 23 microbuze și 26 taxiuri.
„De asemenea, au fost aplicate 75 de sancțiuni contravenționale în valoare de 8.598 de lei, dintre care 30 de sancțiuni la O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 44 de sancțiuni conform Legii nr.55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Totodată, polițiștii au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 7 permise de conducere, dintre care 2 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 3 pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului și 2 pentru alte abateri”, transmit polițiștii timișeni.
Controalele vor continua până în 16 octombrie, timp în care polițiștii vor acționa pe toate drumurile, dar și în localități.
editor Dan Oancia
Trimite articolul
XDin nou pietoni si biciclisti ciuciu sanctionati!
Dar oare autobuzele si camioanele care scot nori de fum au fost trase pe dreapta???
Eu sint lamurit de foarte mult timp de actiunile mai precis inactiunile acestei politiei rutiere inclusiv de calitatea umana si profesionala a lor.
Sint foarte sigur ca exista exceptii eu personal nu le am intilnit pina acum , din 1970.