Polițiștii de frontieră, polițiștii, jandarmii, dar și polițiștii de la imigrări au desfășurat controale pe parcursul întregii săptămâni, la Timișoara. Oamenii legii au identificat peste 100 de persoane din categoria migranților, în diferite zone din oraș.
„În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din India, Afganistan, Irak, Turcia şi Bangladesh, cu vârste cuprinse între 15 şi 50 de ani, mulţi dintre ei având documente temporare de identitate pentru solicitanţii de azil, dar care nu îşi justificau prezenţa pe raza municipiului Timişoara. După finalizarea tuturor verificărilor, solicitanţii de azil vor fi sprijiniţi pentru a se întoarce în Centrele Regionale de Cazare si Proceduri pentru Solicitanții de Azil din ţară unde sunt cazaţi şi înregistraţi”, transmit polițiștii de frontieră.
Oamenii legii vor desfășura controale și în perioada următoare pentru a depista migranții, dar și pentru a descuraja faptele antisociale. Verificările vor fi făcute și în mijloace de transport pentru a vedea dacă migranții depistați în oraș dețin documente legale de ședere.
Trimite articolul
XDe ce nu sunt imbarcati si trimisi la Bruxelles la UE, sau Berlin, au nevoie de ei.
-
Cum intră ăștia in țară ?
-
Chiar la Berlin BOR sa ajungă. Am
Cunoscut câțiva zilele trecute . -
Cred ca ar fi mai bine sa-i trimitem in tara pe toti cei 5 milioane de romani care au plecat din tara inapoi in romania.
-
Pe tine ar trebui sa te expulzeze, undeva intr-o tara de analfabeti !
-
Sa fie cazati la merkel in fofo