Polițiștii de ordine publică, proximitate, investigații criminale, sisteme de securitate, precum și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Banat” al județului Timiș şi Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, s-au aflat „pe teren”, sâmbătă seară, 13 noiembrie, între orele 18 – 00. Au fost legitimate 177 de persoane, verificate 122 de societăți comerciale, controlate 29 de autovehicule și patru mijloace de transport în comun.
Au fost aplicate, în total, 71 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 30.246 de lei. 19 dintre ele, în valoare de 6.000 de lei, au fost aplicate conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Alte 11 sancțiuni au fost aplicate la O.U.G. 195/2002R pentru încălcarea unor norme la regimul rutier, în valoare de 5.706 lei. Două permise de conducere au fost reținute.
Oamenii legii au aplicat 40 de amenzi, în valoare totală de 18.500 de lei, celor care nu au respectat măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
Au fost verificate 91 de certificate digitale verzi, nefiind constatate nereguli. Au fost verificați șapte agenți de pază și au fost acționate patru butoane de panică, nefiind constatate nereguli.
„Întrucât sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare, recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică şi să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.
Polițiștii vor acționa în continuare pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea oricăror evenimente negative”, transmite IPJ Timiș.
editor Dan Oancia
Trimite articolul
XAseară pe la 6, în stația de tramvai Pta700, chiar în fata mag. Carrefour pe str. Coriolan Brediceanu, vreo 4 romi băuți se luau în mod vulgar, obscen de femei și fetele adolescente din stație, minute în șir fara ca cineva sa intervină. Exact ca-n VESTUL SĂLBATIC . Unde este MONITORIZAREA VIDEO a Primăriei, POLITIEI LOCALE, care ne-a costat 30 milioane de euro din bugetul Primăriei? Mama voastră de HOȚI și PUTORi de politruci functionari…
-
Asemenea acte se anunta la politie, nu se sta pe margine si asista la scena. Niciunde in lumea aceasta nu o sa observi 1 politist / m2 care sa surprinda toate evenimentele. Spre dezamagirea mea / a noastra ii ca avem multe persoane care nu frecventeaza scoala rezultand specimene de genul…Sper ca data viitoare o sa anuntati politia, respectiv restul care citesc acest comentariu…
-
Și de ce nu ai sunat la 112 ? Sau ai pretenția la fiecare colț sa fie cate un polițist, deșteptule ?
-
Ai sunat la politie? Oricine vede asa ceva, sa cheme imediat poliția. Sunt numerele de telefon pe internet.
de eram vaccinat si m-ar deranja bulangiii astia cand imi vad de treaba i-as scuipa direct in meclele alea bovine
Militia da amenzi pentru nepurtarea mastii. Militia e cu tiganii. Ciuhandu a avut grija sa-i incuscreasca bine. Din 1989 incoace in Romania nu exista Politie adevarata ci aceeasi Militie.
Politia NU mai are demult rolul de a proteja populatia si de a mentine ordinea. Se ocupa foarte bine de acte birocratice cu amenzile astea. Hotii si infractorii nu sint deranjati si isi fac treaba fara probleme.
Politia Romana sa stiti ca oamenii nu mai au incredere in voi, sunteti una cu mafia locala.
Nu se urmareste aceasta activitate…ca daca s-ar urmari..ar trebui sa fie muuult mai multe amenzi 🙂