Furtul s-a petrecut marți seară, pe strada Gheorghe Dima din Timișoara. Polițiștii au fost anunțați că persoane necunoscute au furat, dintr-o mașină parcată, un rucsac în care se aflau un pistol letal de calibrul 9 mm, un încărcător cu 18 cartușe, dar și un laptop.
Polițiștii au intrat imediat în alertă și au început verificările. Oamenii legii au stabilit că proprietarul deținea arma legal, având permis valabil de port și folosire. La câteva ore după aceea, pistolul a fost găsit pe stradă, în zona Parcului Botanic, de o femeie care se întorcea de la serviciu. Era abandonat în apropierea unor tomberoane, într-o pungă, împreună cu încărcătorul.
„În cursul nopții trecute, în jurul orei 00:30, o femeie în vârstă de 32 de ani, s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Timișoara și a predat o armă, în urma verificărilor efectuate stabilindu-se că este arma sustrasă, în cursul serii de 4 ianuarie a.c., din automobilul parcat pe strada Gheorghe Dima din municipiul Timișoara. Totodată, au fost recuperate și cele 18 cartușe”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Polițiștii au deschis acum un dosar penal pentru furt calificat și fac cercetări pentru a de urma hoților. Mai mult, proprietarul pistolului va fi sancționat și va rămâne fără permisul de port și folosire armă pentru că nu a respectat legislația în vigoare și a lăsat pistolul nesupravegheat. Se pare că proprietarul a fost angajat al MAI.
„De asemenea, vor fi luate măsurile legale, în ceea ce privește nerespectarea legislației referitoare la arme și muniții, proprietarul armei urmând să fie sancționat contravențional conform Legii 295/2004 cu amendă cuprinsă între 5.001 și 10.000 de lei , aplicându-se și măsura complementară a anulării dreptului de deținere, port și folosire armă”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Trimite articolul
Xcat de tembel poate fi acest fost lucrator MAI incat sa-si lase pistolul in masina la cheremeul hotilor. In mod sigur si cel care a efectuat controlul psihologic este absolvent de vreo facultate obscura care functiona cu acreditare provizorie.In Romania cel care decide cine este apt pentru a utiliza arme letale el insusi este dus cu pluta
-
Ce cauta femeia prin pubele??? Mai nou oamenii cauta prin pubele si se plimba noaptea singure prin parc. De pistolul era de jucarie cum era??? Mai usor de predat? De ce nu a sunat la 112. Drumul pana la Politie din Parcells Botanic este cam lung dupa ora 12 noaptea. In plus arma letala n-o cari dupa tine in masina sa ce??? Sa omori un om? O tii acasa de ai vila cumparata legal etc.
-
tu ai mintea terci. mars inapoi in comunism unde iti e locul
-
Doamna mai rar ca aveti fractiuni de logica. Daca ati citit femeia venea de la lucru, stiti inca exista munca in schimburi sau poate doamna lucra pe la Auchan- Iulius mall care are program pana la 22:00 cu clientii dupa care mai dureaza pana se inchide.Si arma era langa pubela daca e sa dam crezare jurnalistului asa ca era vizbil fara sa caute prin tomberon.
-
Bine ca nu a incercat arma sa vada daca este de jucarie. Mai nou femeile aduna “jucarii” din drum, era si lumina la pubele la 12 noapte la blocurile din Parcul Botanic??? Unde tin acestia pubelele??? Ca pistolul in drum. Tot la 12 noaptea mergi la Politie pe Take Ionescu, in loc sa mergi acasa de la lucru. Auchan cum s-a precizat ca ar fi. Femeia plimba pistolul in mana sa fie cum???
-
ia niste calmante
-
-
-
-
tembel ești tu, care scrii fără sa știi exact ce însemna a avea arma. sa ai parte de prietenie cu hoții acasa sau oriunde o sa ai drum, sa nu fi tembel ca cel caruia i s-a spart gemaul la mașină. mașina care este un bun propriu, la care nimeni, decât el are acces. sa te bucure cei ce au furat de la el, pe tine și tot neamul tău!!!
Ca se fura de o gramada de vreme din centrul Timisoarei ca in codru, nu atrage atentia nimanui? Si nu ca se fura, se sparg geamuri la masini. E absolut incredibil. Cat o fi de greu sa fie gasiti hotii, cand e plin de camere pe acolo? Ar fi interesanta o situatie cu cate spargeri de genul asta au fost si cati hoti gasiti. Si apoi dati afara toti politistii care dorm pe ei.
Un pistol si un laptop, exact lucrurile pe care orice om normal la cap nu le lasa la indemana hotilor in masina :)))))))
-
Da, corect, e reconfortant sa stim ca exista dobitoci cu arme cu munitie de razboi la ei pe strada 🙂
Parca pistolul se tine in seif acasa, e gandit ca atunci cand vine cineva peste tine sa ii ceri voie sa mergi pana la seif ca apoi sa il impusti, ilegal bineinteles si asta :))
-
Citeste legea 295/2004,s-au schimbat multe intre timp de cand i s-a furat lui Badalau de la Giurgiu pistolul,categoriile de militari,politisti,demnitari,magistrati etc nu mai sunt obligati legal in interiorul locuintei sa tina arma bagata in seif si se poate regasi asupra persoanei chiar in interiorul locuintei,aviz hotilor cand mai aveti in gand sa patrundeti in locuinte nu mai mizati pe faptul ca armele stau inchise numai in seif,nu de alta dar nu aveti nicio siguranta ca mai iesiti din casa aceea intregi.
-
Nu mai e angajat MAI, așa că nu se aplică legea aia! Și oricum trebuia să îl poarte asupra lui nu să îl țină în mașină! Că nu cere voie la hot să fugă până la mașină să scoată pistolul din rucsac!
-
Aici hotii au fost baieti destepti,(totusi sper sa fie prinsi). AU vazut un ricsac de laptop si au dat spargerea. cand au vazut ca nenea IT-st pistolar are si un pistol in rucsac, au aruncat repede arma intr-un loc cat de cat vizibil, ca probabil s-au prins ca daca se raporteaza furtul unui pistol se pun politistii sa caute de zor hotii dar pt un laptop nu se streseaza. Acum ca arma a fost gasita, laptop-ul nu il mai cauta nimeni. Baietii il formateaza si reinstaleaza windows-ul si maine e pe OLX la un pret bun.
-
Iată, cine e ”meseriaș” și știe cum ”se lucrează” explică pentru localnicii care nu sunt încă inițiați în ”muncă”! Bravo, EgoS! Bravo, bănățene! 🙂
Cu ce drept un jandarm pensionar are arma de 9 mm cine i autorizatie e si pe ce motiv? Si mai ales cum sa il poarte dupa el in masina?
Biroul arme si munitii corupt pana in maduva oaselor, da autorizatii fara numar pt arme letale.
Ar treebui verificati de cei de la Bucuresti, la ce persoane au eliberat autorizatie pt pistoale cu glont.