Cei de la DGA Timișoara au descins la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Timiș. Au chemat 10 dintre polițiștii angajați la compartimentul de înmatriculări la o discuție despre prevenirea corupției, la sediul Serviciului, iar apoi i-au luat pe aceștia și i-au dus la audieri într-un dosar penal deschis pentru fapte de corupție.
Ancheta este coordonată de procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, iar polițiștii de la înmatriculări au fost monitorizați timp de câteva luni. Sunt bănuiți că ar fi încasat șpăgi pentru a urgenta anumite dosare.
Cei 10 au fost duși la audieri, iar la finalul acestora anchetatorii urmează să ia măsurile care se impun. Din cauza perchezițiilor, Compartimentul Înmatriculări a fost închis, iar clienții programați vor putea să se prezinte la ghișeu începând cu 16 iunie, păstrând ora programării.
UDPATE. Șpăgi totale de aproape 100.000 lei în numai 4 luni
Angajații compartimentului de înmatriculări, spun anchetatorii, au luat aproape 100.000 lei mită în patru luni. Cei de la DGA au documentat, în această perioadă, 384 acte materiale de luare de mită.
„În fapt, din cercetări a rezultat că, pe parcursul a numai 4 luni (perioada ianuarie – mai 2021), aceștia au pretins și primit, prin intermediari, în mod repetat și consecvent, cu titlu de mită, diferite sume de bani (între 20 și 100 de lei), totalizând aproape 100.000 de lei, pentru îndeplinirea/neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv înmatricularea unor autovehicule fără programare sau prin procesarea mai multor seturi de dosare de înmatriculare auto la o singură programare.
În perioada menționată, cercetările au evidențiat înfăptuirea a 384 de acte materiale de luare de mită”, transmit cei de la DGA Serviciul Județean Anticorupție Timiș.
Cei 10 agenți sunt audiați acum la sediul Parchetului de pe Lângă Tribunalul Timiș.
UPDATE 2. Polițiștii, reținuți pentru 24 de ore
Cei zece polițiștii angajați la compartimentul de înmatriculări au fost reținuți pentru 24 de ore.
editor Dan Oancia
Trimite articolul
XNimic nou. Topul corupției mizere a rămas același: justiția, interne,guvernul.
La multi ani! cu executare!
-
Nu va fi nici multi ani,si nici executare.Golanii din politie sunt mina in mina cu analfabetii din procuratura si cu coruptii din justitie!
-
Sunt de acord cu tine…
-
Pot organiza seminarul respectiv si la Popa Șapcă, daca se dovedesc vinovați. Suma mi se pare modestă, fata de cele din alte zone ale țării.
De inmatriculari ar trebui sa se ocupe la fel ca in tarile din vest servicii ale primariei unde sa lucreze functionari civili,politia ar trebui sa se ocupe doar de infractori.
De 31 de ani inmatricularea unui auto a devenit un chin pentru cetatean.
La fel si de examinarile pentru permise de conducere ar trebui sa se ocupe tot structuri civile,la fel ca peste tot in lumea civilizata.
Acesti lucratori acuzati oare nu au avut sefi,erau de capul lor la serviciu?
Foarte bine le face. Asa un jaf pe fatza ce fac astia mai rar. In stricta colaborare cu firmele de inmatriculari (care pare-se sunt tot ale lor) te sfideaza pe fatza. Tu iti faci programare si mergi cu dosarul peste trei saptamani conform programarii, iar cel cu pile merge printre programari si ii ia dosarul pe loc, programarile fiind facute special cum sa poata sa isi faca si ei treaba printre.
-
Eu cand mi-am cumparat masina in 2020 am mers… o singura data sa semnez si sa iau talonul. Nu stiu despre ce stat la rand vorbesti. Am dat gen 100 RON la o firma (ii gasesti chiar in fata la mall acolo unde iei numerele rosii). In rest Hyundai a rezolvat tot (reprezentanta de unde am luat masina). Mi-au venit numerle definitive in vreo.. 2 saptamani
-
si de ce sa dau o suma de bani la o firma ca sa fac o operatiune care ar trebui sa fie foarte simpla si accesibila fara intermediari? suma care in niciun caz nu e 100 lei. Tu daca ai luat masina de la reprezentanta, te asigur ca ai platit acolo inzecit si comisionul firmei de inmatriculari.
-
Si de ce sa nu dau bani la o firma si sa imi vad de ale mele? Daca timpul tau nu valoreaza nimic e strict problema ta, eu vreau sa dau banu si sa imi vina actele la birou/acasa.
-
La reprezentanta ar fi fost vreo 500-600 lei.
-
Corect, si eu am incercat fara firme de intermedieri dar nu ai nicio sansa!!La ghiseu am nimerit o OTRAVITA care nu era deloc interesata sa te lamureasca ce trebuie sa faci, o nesimtita!
-
@mr krabs. Toate inmatricularea m-a costat undeva la 400 RON, din care 100 pentru firma. Nu mi se pare scump
-
-
Te bagi si tu ca musca-…Aici este vorba de inmatriculari de masini second hand. Normal ca masinile noi se inmatriculeaza usor si repede.
-
Daca te documentezi pe site-ul prefecturii de ce acte ai nevoie, iti faci programarea si te prezinti cu dosarul complet, nu ai de ce sa fii intors inapoi. Eu asa am facut si nu am avut probleme, totul a decurs foarte rapid.
-
-
Luat masina in 2019 – singur am facut tot.. Contractul cu persoana, Iradiat de pe numele mul la DFM – a solicita si el si eu, Inamtriculat..am fost de doua ori dupa talon/ si inscrierea in carte a noului proprietar – au gresit numele baietii.. dar s-a remediat in cateva zile..
Nici o spaga.. dar DA..Erau alti cu mai multe dosare in mana..-
Si eu am facut la fel,RAR-ul, toate actele,traduceri, taxe ,etc,toata procedura, iar cand am ajuns la ghiseu, organul statea la taclale cu gagica de la firma de inmatriculari care avea vreo 15-20 de dosare.Dupa multa rabdare ,cand mi-a verificat dosarul si a vazut ca totul e O.K, ma-aintrebat organul de ce nu am mers printr-o firma de inmatriculari
-
Probabil se duceau la seminarii ca sa afle cum sa se fereasca sa fie prinsi , sa vada ce si cum se controleaza.
Precis ca banii vor ramane mai departe la cine ii are deja in primire s tovarasi vor primii nustrare scrisa si o mangaiere pe crestet.
interesant …mereu m-am intrebat cum anumite firme de inmatriculari auto reusesc sa inmatriculeze o masina de pe o zi pe alta, iar tu ca persoana fizica esti chemat dupa 3-4 zile.
Nu vreau sa iau apararea nimanui din cei acuzati de faptele de mai sus dar daca documentatia in privinta inmatricularilor ar fi simplificata si la noi ca in cazul Germaniei unde in aprox 45 min pleci cu placile “calde”in mana de la inmatriculari poate cazurile acestea de coruptie probabil nu ar mai exista .Adevarul ca la noi este un cerc vicios din care se pare ca multi au de castigat si care impinge spre astfel de fapte de coruptie,atata timp cat cetateanului de rand i se pun tot felul de piedici birocratice menite sa il descurajeze din start sa isi inmatriculeze masina personal si sa fie nevoit sa apeleze la firmele de inmatriculari care sunt adevarate “capuse”,mai ales in domeniul rezervarilor online reusind sa blocheze pe termen scurt sau mediu locurile pt programari online impingand astfel omul de rand sa le devina client daca vrea sa isi vada masina inmatriculata mai repede si fara batai de cap.Parerea mea personala este ca undeva in tot acest lant al slabiciunilor cineva nu si-a primit tainul cu care era obisnuit si s-a ajuns in situatia actuala unde singurul care are de suferit este omul de rand.
-
Da, cred si eu acelasi lucru.
S-ar mai putea sa fi “actualizat” pretul spagii, si vreo firma din asta sa-si fi “pierdut mintile” si sa dea pe gura.
Sau pur si simplu e un decont intre diferite grupari din structuri si au vrut sa plateasca vreo polita. Ceva de genul: “te salta pe tine si pot sa-ti iau locul”.
Urmaza RAR-ul
mwie statului roman. sub al cui nas s-au intamplat toate astea si de cat timp? stati voi linistiti, ca spagile vor continua. astia sunt doar cei care nu au cotizat. multa mwie statului roman!
Din cauza asta trebuie sa astept eu mai mult pana sunt gata actele?
DGA sa vina sa va ia …pe toti hotii si spagarii.
Ce subtil ..i-au ridicat la un seminar pentru prevenirea faptelor de coruptie :))))
-
Pai asta o fi fost partea practica a seminariului.
Sti, ca la scoala, iti spune teoria si la urma faci si un exercitiu. 😃
Despre ce vorbim? Acolo se da spaga sa prinzi un post, asa ca pe urma spaga este de la sine inteleasa.-
Asa m-am gandit si eu citind articolul. Curs 2 in 1, cu teorie si practica intr-o singura sesiune.
-
Ma chinui sa radiez o masina ce a fost lovita acum 2 ani,am vandut-o unuia care a doua zi a a facut accident mortal cu ea si bineinteles ca nu a mai apucat sa o inmatriculeze pe el,asa ca a ramas pe mine.Am vrut sa predau toate actele la zi,numerele,am hartia de la fier vechi unde a fost depusa epava si ei imi cer…fiscalul de la mort,ca altfel nu se poate radia.Oameni buni,pe ce lume traim?
-
Ai eu am vândut o mașină acum câteva luni. La momentul vânzării am scris pe certificatul de înmatriculare cui o instrainez și data. Poate ar fi ajutat într-o situație că a ta o abordare de acest gen.
-
Nu am putut scrie,intrucat era 30 decembrie,omul iesea cu masina din tara si stabilisem ca definitivam contractul la intoarcerea in tara.3 luni mai tarziu am aflat de accident si am apucat sa recuperez actele si numerele.Deci e o situatie exceptionala,nu ceva intalnit zilnic si ei nu pot si nu vor sa faca nici o derogare.Am incercat si prin firme si prin tot felul de persoane,degeaba.Problema va fi cand se vor unii datele celor de la politie,cu cele de la primarii,ca vor vedea ca nu mai apar la primarie si ma vor pune sa platesc retroactiv,impozit la o masina pe care am acte ca e data la casare de doi ani…
-
Problema la tine e primaria care nu acorda fiscalul, nu inmatricularile.
-
-
-
Fa radierea printr-o firma … 😃😃😃
-
Am incercat prin doua firme chiar…
-
Stai man, ca doar glumeam apropo de firmele implicate in rahatul asta.
Inteleg perfect situatia ta, pentru ca am trecut printr-o chestie oarecum asemanatoare cu mult timp in urmaa. Atunci am rezolvat (la sfatul unei doamne de la inmatriculari) printr-o vanzare catre socrul meu. Eu m-am radiat, iar el nu a mai inscris-o fiindca, locuia la sat si avea curte si gradina. De fapt masina trecuse prin cativa proprietari, fara acte legale, doar cu contracte de mana, si a sfarsit la un tigan de la Carpinis, care a taiat-o si a vandut-o la fier vechi.
Insa nu stiu daca in ziua de azi ar mai merge. Intereseaza-te, poate te “scoti” asa. -
Deschide-ti actiune in instanta, sigur se rezolva …
-
-
a, acum inteleg de ce deabia debia mi-am inscris auto fara sa merg prin frima de inmatriculari si/sau spaga la astia…
a trebuit sa fac efectiv scandal acolo la inmatriculari, ca ma programau peste 2 luni si cand mergeam imi ziceau ca lipseste o stampila pe stampila de la timbru… … si iar hai peste 2-3 luni.
Nu o sa se intample nimic, maine le da drumul. Aia cu programare vor intra tot cu ore intarziere, ca zdrentele astea iau mita ca sa isi bage pilele in fata. Asta este Romania, oameni cu mentalitate de primate. Poate astia nu or data spaga mai sus, oricum ma astept sa nu se schimbe nimic, iar aia sa nu pateasca absolut nimic, ba chiar sa li se ceara scuze pentru deranj si sa fie despagubiti pentru imposibilitatea de a lua spaga in aceste doua zile.
Felicitari D.G.A. spagile se dadeau de ani de zile,nu doar in 2021.
Circuitul spagii era prin firmele de inmatriculari ca si la R.A.R. Lucratorul accepta spaga doar de la firmele de inmatriculari.
O suma derizorie dar e un lucru bun ca totul pleaca de la mica coruptie. Probabil aici sunt comisioanele date de firmele de inmatriculari ca sa le primeasca un teanc de dosare odata.
Ca sa fie complet cercul ar trebui puricati si samsarii de masini care declara sume fictive sub 10 mii de euro. Ar fii si usor de implementat. Poti lua la rand autovitul!
Urmeaza R.A.R.
NU are ce cauta aceasta structura la MAI ( permise si inmatriculari). Asta-i treaba de functionar public. Ce treaba are politia cu asta? Unde mai este aberatia asta?
In Romania este totul complicat si de ce sa fie simp0lu cand complicat se poate mult mai usor.
In Germania este simplu, nu stiu de ce astia din Ro nu iau exemplul lor.
Ibn Germania, o radiere te duci la biroul de inmatricularui cu numerelöe demontate in brate si cu certificatul de inamtriculare al masini. Atat. Tragi bilet de ordine la inreare. Dupa vre-o 10-Minute (hai 20 de minute) te cheama inauntru, unde sunt 2-3 sau mai multe ghisee. Dai certifcatul de inmatriculare, Ala se uita in computer unde sunt centralizate toate datele din Germania si te radiaza din computer. Platsti taxa acolo pe loc (cu card sau numerer) Predai si numerele masinii. . Alea le poti lasa acolo sau functionarul iti razuieste pplacutza de TUV de pe numere si le poti lua numerele care acuma sunt invalide cu tine si sa le pui in vitrina.. De mentionat ca mai nou, poti radia o masina oriunde in orice oras in Germania, indiferent unde masina a fost inmatriculata. Por radia deci o masina cu numere de Berlöin si la München, si la Stuttgard. Egal.
La inmatriculare este un pic mai complicat.
Prima data tre sa te duci la o asigurare cu certificatul de inmatriculare al noii masini. Aia de la asigurari te iau in evidenta si capeti o hartie cum ca vei fi la ei asigurat. Te duci dupa aia la biroul de inmatriculari cu aceasta hartie de la asigurari, si cu certificatul de inmatriculare si hartia de la ultimul TUV (daca mai e valabil) al noi masini. Tragi la intrare bilet de ordine si astepti iar vreo 10-20 de minute Te cheama inauntru, dai hartia de la asigurari, dai certicatul de inmatriculare, dai un act de identitate. Si datele unui numar de cont (ale tale sau ale tatalui sau bunicii) ca sa traga de acolo impozitul pe masina. Atat. Aia te inregistreaza in registrul pe tara, al Germaniei, cu nume adresa, datele masinii. Primesti un numar de inmatriculare. Pe o Tzidula primesti ce numere vei avea. Cu aceasta Tzidula pleci la ateluierul care iti stanteaza numerele . De obicei este cel putin un atelier langa fiecere birou de inmatruiculare. Acolo in cel mult 5 minute primesti noile tablitze cuz numarul tau. Te intorci inapoi la biroul de inmatruiulari, aia te cheama din nou (peste rand,) si tu dai noile tablithe. Iti lipeste pe tablitze abtibildul cu TUV-ul valabil si abtibildul cu localitatea (landul si orasul). Platesti pe loc taxa, in numerar sau cu cardul, Dai buna ziua si pleci. Biroul de inmatriculari primit o nota la asigurari, ca esti inamtriculat si o nota la impozite ca sa-ti traga impozitu pe masina Ce si cat si cand. Atata este. Impozitul pe masina se plateste in Germania pentru un an de la data inmatricularii. Ma inmatruiculez pe 14 Iunie, . impozitul se trage in fiecare an pe 14 Iunie pentru un an. Si nu e coada la impozite la inceput de an. Nici nu se popate ca sa faci o inmatriculare fara sa dai num,er de cont.
Dureaza, cum mai zicea cineva, ca. 40-de minute. Daca cumperi de la o Autohaus, iti fac aia inmatricularea, tu te duci si primesti masina cu numere, Poti pleca din curtea Autohausului cu masina gata inmatriculata.
Prin aest sistem nu mai e necesar niciiodata sa dai mita cuiva, sa iti inregistreze masina.
Dar in RO nu se frea asta ca multi mai ciugulesc ceva daca e complicat.
-
Multumim de informatii. Dar nu-i asa ca aia nu sunt politisti? Sunt civili (care nu se pensioneaza la 42 de ani).
-
Nu, nu sunt politisti. Cand mi-am inscris eu masina a veni o fatuca care era precis in Ausbildung adica ucenica. Foarte amabila si priceputa. Nu stiu de ce trebuie sa fie politisti acolo . Si la elibrrarea permiselor sunt functionare zivile.
-
Cand urmeza cei de la RAR ???
Cine poate oase roade !
Asta este partea cu înmatriculările ! Dacă ar fi anchetă serioasă cu permisele, examinările la “atelierele de calificare a ucigașilor rutieri” cred că s-ar umple penitenciarelor că ATI-urile in pandemie!
Poate acum dispar clanurile de samsari rromi din Timișoara.
Strada Mangalia e plină de samsari și mașini la vânzare.
-
Si la intrarea pe Frunzei, langa statia de carburant de pe dambovita, e plina parcarea de masini expuse la vanzare de samsari rromi, acum au un afis de firma colaboratoare cu Autovit. Din pacate riveranii nu mai pot parca, au ocupat ei peste 10 locuri de parcare.In plus mai au parcate si in spate, catre blocuri. Vad ca Politia Comunitara tace, nu ia masuri. Sa se duca sa inchirieze un spatiu, nu sa ocupe locurile de parcare ale cetatenilor.
In toate tarile poti avea masina de 40 de ani vechime, poti circula. In Romania nu si nu si nu si nu. Depaseste cifra din carte. Pai LEGILE SUNT FACUTE SA FIE INCALCATE SI SA SE IA SPAGA. ce o tot lalaim cu coruptia.
Când vând mașini stau în drum și dacă treci cu 50 km/h scuipă pe mașină și te înjură, că na,îi deranjezi. Și in piața Iosefin îi auzi,,țigări, țigări,,.
Iar polițiștii locali în frunte cu Pentec cel corupt nu fac nimic.
Poate îi va ancheta și pe ei cineva într-un final.
JOS CORUPTIA.
HAI CU R.A.R. ul
Minim 7 ani cu executare ar trebui dati pt fiecare gabor, rusine Romania.
Pe bune 20-100 de lei mita si astia trebuiau saltati???
Si va mai si bucurati unu si altul pe aici! Asta e praf in ochi! Macar astia nu iti baga mana in buzunar!
Dar cu toate contractele cu statul paguboase de zeci si sute de mioane de euro cum e?? Si aia sunt bani de la TOTI din buzunare!
Cel mai mare prejudiciu la statul roman, adica din banii NOSTRI, AI TUTUROR, a fost contractul hidroelectrica cu prejudiciu estimat de 1 mlrd de euro!!! Si noi ne bucuram ca i-au saltat pe unii pentru total de 20.000 euro??? Care, repet nu i-au luat din buzunar de la nimeni, ci doar cei care au vrut sa dea!
In familie schimbam in medie cam in fiecare an 1 autovehicul si niciodata nu ni s-a cerut vreo spaga. Lucram cu aceeasi firma de inmatriculari de 10 ani si nu am avut nevoie de urgentare NICIODATA. Deci despre ce vorbim???
Sî cia Macu îi prîntră iei ? astai campion pa parcea aialalta ca ar fi vremea si la el omu cu doua muieri da rasu lumi ca la el în sat ii lume da tata cinstea numa oamini îs putini cum dracu o ajuns sî analfabetu asta sa dea permise la oameni cica cia jurca lo adus sî obiceiu lu astia tat da pă vremea lui sa poarta.
Oricum sunt prea multe masini inmatriculate, nu mai e nevoie de altele. Se poate face pauza si o luna! Normal ca lua spaga, astia-s ultimii oameni: cei cu inmatricularile, aia de la RAR, vamesii si lista poate continua. Ma mir ca s-au deranjat unii sa-i zgaltaie un pic…
Mi-am inmatriculat masina intr-o zi de ianuarie. Ca sa nu intarziu la servici eram la rand la ora 6 dimineata. Pe la ora 08 apare un smecher cu o lista de vre-o 15 persoane si imi spune ca nu mai are loc sa ma treaca, ca vezi doamne el a tinut randul. Apare si politistul de la inmatriculari si nonsalant ridica lusta de la individ. Si atunci se dezlantuie iadul in mintea mea, scot telefonul si incep sa filmez si sa ii iau la intrebari. Vazand ca nu voi ceda usor ma trec pe lista. Ultimul!!! Bun. Intre timp astept sa imi vina randul. Un ofiter ma pofteste la plimbare spunand sa revin la ora programata. Ii explic ca eram primul in aceea zi si ca nu am de ce sa revin peste 5 ore, plus ca am servici si ca voi sta in usa sa ii filmez cum baga tot felul de pile inainte. Si acum se intampla ceva de neimaginat in 2021. Apare un domn cu nevoi speciale intr-un scaun cu rotile. Isi impinge scaunul pana la ghiseu si spune ca a venit sa depuna actele pentru inmatricularea masinii. Tanti care statea la ghiseu ii trimite la plimbare: veniti maine, nu mai sunt locuri. Si acum incep sa urlu, efectiv urlu la ea …in mega scandal iese sefa serviciului ….ii explic ce se intampla…degeaba, tanarul in scaunul cu rotile disparuse intre timp…va reveni maine. Niste gunoaie
Asta-i tot flagrant fabricat de biciclista cu bidoanele de ulei de la USR? Degeaba va dati cu curu de pamant ca vor veni altii, indiferent unde, la inmatriculari, la permise, la… oriunde altundeva… Rugati-va sa nu va trebuiasca din nou pile la aprozar si la macelarie ca pe vremea lu’ Nea’ Nicu…
… am stat din Decembrie pina în 1 Aprilie de ziua proștilor sa inmatriculez o masina cu zero km…. dupa care a expirat si autorizația, și talonul tot nu a venit…asta numai pentru că nu am vrut sa dau ȘPAGĂ !!!
TRĂIM ÎNTR-O ȚARĂ PLINĂ DE INCOMPETENȚI ȘPĂGARI CARE LUCREAZĂ PENTRU STATUL ROMÂN, SINTEM ÎN 2021 ȘI LUCRURILE NU SAU SCHIMBAT DELOC, ȘI MAI AVEM MULT DE ADTEPTAT… IN CHINA LE TĂIA DEGETELE LA ACESTI NEMERNICI PENTRU LUARE DE MITĂ
Decat sa aruncati cu pietre in acesti oameni si sa comentați ca din 10 doar 9 sunt arestați si unul singur nu mai bine va uitati in jurul vostru. La fel faceti si voi. Voi cei care aruncati cu pietre. Se învârt bani in la ei in tribunal stati voi linistiti. Acești oameni cu familie sunt judecați pe nedrept. Nu mai aruncati cu pietre voi ăștia “sfinti”. Sa va fie rusine. Imi e rusine cu populația pe care o pare România un popor de tot râsul.
Celor 9 care sunt acuzați le doresc multa sanatate si sa nu isi piarda speranta.
-
Este singurul comentariu omenesc si civilizat pe care l-am citit, pacat de rautatea asta din sufletul oamenilor, Dumnezeu sa aiba mila de toți.
La fel e cu programul ATLAS al Primariei Timisoara, cand trebuie sa – ti i-a masina in evidență la impozit. Nu merge decât daca apelezi la firme. Altfel nu functioneaza.
Lipsa de sisteme informatice genereaza ineficienta si cozi.
Cozile genereaza presiuni si tentatia de a sarii randul.
Salariiu mic + tentatii + presiuni = spaga, frustrari si timp pierdut.
Asta e Romania.
Intrebarile relevante de fapt sunt:
De ce au romanii asa salarii mici fata de austrieci, de exemplu, care ne-au “cumparat” petrolul(Petromul)? petrol care apoi ni-l vand noua.
De ce nu au romanii sisteme informatice performante cand avem atatia programatori care lucreaza, de exemplu, pentru americani? soft care apoi ni-l vand noua.
Pana nu reusim sa ne raspundem la intrebarile astea, ne vom multumi sa ne uram si sa ne trimitem in puscarii oameni care au salarii rusinos de mici raportate la tentatiile, frustrarile si presiunile la care trebuie sa reziste iar noi toti vom trai in continuare aceeasi poveste.
Povestea e valabila pentru cam toate categoriile de bugetari: politicieni, politisti, judecatori , doctori, profesori, functionari publici etc…
Evident ca omul prin natura lui este un nenorocit, nimeni, nici eu, nici tu nu suntem ingerasi, dar sunt convins ca ar fi simtitor mai putine fapte dinastea daca ar avea un 3000E salar cat are un functionar din Austria.
Da’ ce zic eu 3000E, ca 3000E nu are nici un parlamentar si sa vezi acolo tentatii si presiuni.
Aaa… stai, parlamentarii au salarii prea mari, ar trebui taiate putin….
Sa se faca totul online fara a fi nevoit sa interactionezi cu functionari publici e cea mai buna solutie